Dinamo are parte de un parcurs senzațional în noul sezon al Superligii, iar de acest lucru este de acord și Ionel Ganea, fostul mare fotbalist al echipei din Ștefan Cel Mare.
Fostul mare „câine” a analizat formația lui Zeljko Kopic și știe cine e jucătorul cheie al echipei, dar și care e veriga slabă.
Ionel Ganea, „El e esențial la Dinamo”
În acest nou sezon, Dinamo are parte de un start de senzație, iar după victoria contra celor de la Universitatea Craiova, „câinii” se situează pe poziția secundă în clasament.
Campion cu Dinamo, Ionel Ganea a văzut primele meciuri ale roș-albilor în acest sezon. Acesta a analizat foarte bine parcursul echipei antrenate de Zeljko Kopic și știe cine e pionul de bază al echipei, însă a realizat și unde este punctul slab la care tehnicianul croat trebuie să mai lucreze.
„Dinamo are un start foarte bun de campionat și surpriza cea mai mare mi se pare că a fost acum, în ultima etapă, când a câștigat în nouă oameni.
E o formație solidă, e o echipă mai închegată față de anul trecut. Are și Kopic rolul lui esențial. Joacă ofensiv, au o medie de goluri destul de bună de meci – două goluri pe meci – dar și la ei scârțâie apărarea. Scârțâie bine. Dacă mai lucrează un pic la defensivă, atunci anticipez că va crește echipa.
Selmani îmi place. În plus, îmi place Gnahore, stă bine în teren, recuperează mult, pasează bine, îți dă siguranță și e bine când ai un astfel de jucător constant într-o echipă. El e esențial la Dinamo.” a declarat Ionel Ganea, pentru Sport.ro.
Cornel Țălnar, impresionat de schimbarea de la Dinamo
Cornel Țălnar (67 de ani), ex-principal al lui Dinamo, a analizat situația din curtea clubului din „Ștefan cel Mare”. „Țânțarul” a remarcat mai mulți fotbaliști ai „câinilor roșii”, printre care Ahmed Bani, Astrit Selmani și Hakim Abdallah, toți jucători de profil ofensiv. I-a lăudat și pe Raul Opruț, fundaș lateral și pe Eddy Gnahore, omul de la centrul terenului.
Potrivit opiniei lui Cornel Țălnar, croatul Zeljko Kopic merită felicitat pentru munca depusă în cadrul echipei. Principala problemă a antrenorului lui Dinamo? Subțirimea băncii de rezerve.
„E altceva, s-a schimbat și mentalitatea unora dintre ei, plus faptul în sine că cele mai bune echipe din campionatul nostru sunt în cap, și FCSB, și Rapid. Dar e un lucru bun ce se întâmplă la ora actuală, să dea Dumnezeu să meargă tot pe linia asta!
E nevoie de încredere mai multă, în primul rând. Oricum, mai trebuie niște jucători… După părerea mea, banca e foarte subțire, ar trebui 3-4 jucători care să aibă cât de cât același nivel cu cei care joacă titulari.
100% e și mâna lui Kopic, el e artizanul acestui moment, fără el nu se puteau obține aceste rezultate. În campionatul trecut, am scăpat la mustață, acum lucrurile s-au schimbat în bine, Dinamo joacă, într-adevăr, altceva”, a transmis Cornel Țălnar, citat de gsp.ro.