Luni seara, CFR a cedat cu scorul de 2-3 pe terenul Universității Cluj, în etapa cu numărul 19 din Superliga.
Dan Petrescu rămâne la CFR
Eșecul din derby-ul cu Universitatea Cluj l-a enervat teribil pe Ioan Varga. Afaceristul anunțase că va avea o ședință importantă cu Dan Petrescu, dar și cu restul conducerii.
S-a vorbit chiar despre o posibilă demitere a lui Dan Petrescu, însă spiritele s-au calmat între timp. Concret, Ioan Varga a decis să continue cu actualul antrenor și nici să mai organizeze ședința care trebuia să aibă loc marți, anunță Digi Sport.
Cel mai probabil, patronul CFR-ului mai așteaptă să vadă ce se va întâmpla la echipă în ultimele 3 meciuri din 2024. Ardelenii dau peste Unirea Slobozia și Oțelul (Superliga), respectiv peste Rapid (Cupa României).
În acest moment, CFR este pe locul 4 în România și se află la două puncte de liderul Universitatea Cluj.
Iuliu Mureșan nu e de acord cu noua politică a CFR-ului
Iuliu Mureșan a fost un om important în istoria celor de la CFR Cluj. În perioada în care patronul echipei era Arpad Paszkany, fostul președinte al ardelenilor a câștigat nu mai puțin de 8 trofee alături de clubul din Gruia, printre care și primul titlu din istoria echipei, cel din sezonul 2007/2008.
Reamintim că Iuliu Mureșan a ocupat postul de președinte la CFR Cluj în perioada 2001 – 2018, apoi la Hermannstadt (2019 – 2020) și Dinamo (2021 – 2022).
„Echipa nu prea joacă bine, ia multe goluri și nu este organizată mai ales pe faza defensivă. Asta vede oricine, nu trebuie să fii specialist. Ceva este acolo, e clar. Din cauza faptului că au vândut cei mai buni jucători, echipa a slăbit. L-au vândut pe Bîrligea la FCSB și deja are 10 goluri. A fost adus în Italia de către Răzvan Zanfir. Probabil că au nevoie de bani. Nu ai cum să întărești o rivală, niciodată! Dacă aș fi eu acolo, nu le-aș întări niciodată pe FCSB și U Cluj, din cauza rivalității.
O parte din venitul clubului trebuie să fie reprezentat din vânzarea de jucători. Dacă ar aduce doi-trei jucători în apărare, atunci ar fi aproape aceeași echipă ca înainte. Dacă îl vând la iarnă pe Louis Munteanu va fi aceeași situație.
(n.r. dacă ar trebui să se renunțe la Dan Petrescu) Dan Petrescu este un antrenor foarte bun, este dedicat, dar nu mai are aceeași calitate a lotului. Nu are cum să-i iasă la fel. Să pierzi două meciuri în același campionat cu Universitatea Cluj nu s-a mai întâmplat”, a spus Iuliu Mureșan, pentru Sportpesurse.ro.