Sâmbătă, 22 februarie, CFR a anunțat că mama lui Dan Petrescu se află în stare gravă în spital.
Ioan Varga: „I-am dat și mesaj că îi suntem alături și îl ajutăm”
Dan Petrescu a plecat de urgență la București și nu a putut sta pe bancă la meciul cu Petrolul din etapa trecută. Întrebat despre situația antrenorului de la CFR, Ioan Varga a dezvăluit că a ținut legătura cu acesta, iar cele două părți au ajuns la un acord.
Totodată, Ioan Varga a dat de înțeles că nu există niciun pericol ca Dan Petrescu să fie dat afară de la CFR.
„Țin legătura în fiecare zi cu băieții. Și când sunt prezent, tot ei se ocupă, eu iau doar ultimele decizii. Suntem în discuții permanente. Cu Petrescu am vorbit chiar acum două zile.
Când a fost mama lui bolnavă am vorbit la telefon, i-am dat și mesaj că îi suntem alături și îl ajutăm cu ce putem. Știu ce înseamnă să ai o mama bolnavă critic, la pat. Sunt niște lucruri care, dacă ești om, ești alături.
Dan Petrescu este de atâția ani la noi, am făcut atâtea lucruri frumoase și performanțe. Este un membru al familiei. Nu a fost niciodată o problemă cu el. Am stabilit ca după un meci cu un rezultat nemulțumitor să nu vorbim imediat, la cald. Azi o să îl sun să văd și cum se simte cu mama lui”, a spus Varga, potrivit Fanatik.
Mama lui Dan Petrescu este în comă indusă
Înaintea meciului dintre CFR și Petrolul, Dan Petrescu a primit o veste cutremurătoare. Mama sa, Florica (86 de ani), a intrat în comă indusă, iar antrenorul ardelenilor a plecat de urgență la București, acolo unde se află cea care i-a dat viață.
În anul 2019, Florica Petrescu oferea un interviu rar și avea doar cuvinte de laudă despre fiul său, despre care spunea că muncește prea mult în meseria sa.
„Eu stau toată noaptea și privesc interviurile după meci. Dacă băiatul meu câștigă, îi promit lui Dumnezeu că stau toată noaptea la televizor. El nu a avut copilărie, ca toți copiii. El a muncit, mamă. El mergea la stadion și pe zăpadă, ploaie, ceață…
La 9 ani mergea la stadion și făcea antrenamente. În curtea școlii la fel, Dănuțul era în prim-plan. Venea fără sacou, fără ghiozdan. Le uita acolo. Vreau să-l văd antrenor în România, numai aici.
Doamne ce iubit a fost la Chelsea, de toată lumea. Am fost și în Anglia, în Italia, în Franța când au avut ei un meci, peste tot am fost. Băiatul ăsta al meu a fost iubit peste tot. Sunt prea mult momente frumoase. Când ieșeam din stadion îl opreau pe stradă, voiau să-i ia interviu. Vai de capul meu.
Când pierde sunt cea mai nefericită. Cu cine seamănă? Când îl văd pe el că e supărat și nu are victorie, supărată sunt și eu. Durează vreo două, trei zile până îmi revin. Vreau să se odihnească, că muncește prea mult”, spunea Florica Petrescu, potrivit Digi Sport.