Ioan Ovidiu Sabău a reacționat la scurt timp după declarațiile contondente făcute de Ianis Stoica la finalul meciului România U21 – Elveția U21 3-1.
După ce a semnat o dublă și a contribuit astfel decisiv la calificarea naționalei pregătite de Daniel Pancu la Campionatul European din vara anului viitor, atacantul în vârstă de 21 de ani de la Hermannstadt a acuzat modul în care s-a petrecut plecarea sa de la Universitatea Cluj.
Ioan Ovidiu Sabău a reacționat după acuzațiile lansate în spațiul public de Ianis Stoica
La acel moment, antrenorul „șepcilor roșii” a transmis că fotbalistul a lipsit de la două antrenamente tocmai pentru că își dorea foarte mult să meargă la o altă echipă, dar internaționalul de tineret a susținut marți seară că a fost de fapt exclus din lot la acea vreme în mod nejustificat.
„Am făcut alegeri… Și când am plecat de la U Cluj s-a vorbit, că nu ştiu ce… Ca să zic acum adevărul, am fost scos din echipă în cantonament. Nu am fost absolut deloc respectat şi de asta am plecat de la U Cluj. Nu vreau să arunc cu noroi, s-a aruncat mult în mine.
Am vrut să vorbesc despre asta, a fost o alegere înţeleaptă şi mă simt foarte bine la Sibiu. Dar acum simţeam că e momentul să vorbesc şi despre mine un pic. Consider că trebuie să mi se dea mai multă încredere”, a spus Ianis Stoica.
Ce a spus antrenorul de la U Cluj despre acest subiect
În replică, Ioan Ovidiu Sabău a ținut să îi transmită tânărului atacant că prin această reacție nu a făcut decât să dovedească faptul că este în continuare imatur și, în plus, a subliniat că acesta nu a spus tot adevărul despre cele întâmplate la acea vreme.
„S-a discutat despre acest subiect, despre Ianis, atâta timp. Trebuie să îţi asumi. Dacă ai deschis acest subiect, trebuie să fii bărbat, să îţi asumi şi să spui toate lucrurile cum au stat.
Euforia, a dat două goluri, lipsa de experienţă … În continuare îl respect, îl felicit, a jucat foarte bine, a şi înscris două goluri, dar încă este imatur, din punctul meu de vedere, nu era momentul ca el să vină cu astfel de declaraţii.
E un subiect … Ar trebui cinci minute să îi dedic lui Ianis, cinci minute să spun tot istoricul şi ce s-a întâmplat. Deocamdată trebuie să treacă prin anumite etape, să se maturizeze ca jucător şi ca om şi atunci am să îi dau un răspuns. Deocamdată mă limitez şi nu vreau iar să discut, să fac un subiect atât de important.
Repet, îl respect, îl consider un jucător talentat, un jucător de viitor, a făcut un meci foarte bun şi îl felicit pentru calificare şi îi urez mult succes.
(n.r. Dacă îl afectează declaraţiile lui Ianis Stoica) Nu, ştiu cum au stat lucrurile şi când e un alt adevărat nu are niciun rost. Pentru ce să mă consum? E puţin adevăr din ce a spus el şi atunci nu îl iau în considerare”, a spus antrenorul lui U Cluj, citat de primasport.ro.