Ajuns la 56 de ani, Ioan Ovidiu Sabău (56 de ani) se află pentru al treilea său mandat pe banca celor de la Universitatea Cluj.
Mingea este în terenul lui Ioan Ovidiu Sabău
Ioan Ovidiu Sabău este unul dintre cei mai buni antrenori din Superliga în momentul de față. Se află pe loc de play-off cu Universitatea Cluj și are planuri mari pentru faza play-off-ului, dar mai ales pentru sezonul următor.
Aflat în ultimele 6 luni de contract, Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre viitorul său la Cluj, care este unul neclar la ora actuală.
”Noi ne-am înțeles, dar eu vreau să fac alte evaluări în momentul în care intrăm în play-off. Trebuie să vedem ce obiectiv e și dacă pot să-mi îndeplinesc obiectivul respectiv. Dacă nu, vedem ce va întâmpla, dar nu s-a pus problema să nu ne înțelegem. Depinde doar de mine.
Pretențiile cresc, așteptările sunt altele. Nu se va mai accepta să nu fim în play-off, iar anul viitor se va dori probabil câștigarea campionatului. Eu trebuie să fac o evaluare corectă, să vad dacă eu pot să-mi îndeplinesc obiectivul respectiv, dacă se poate cu ce am la dispoziție, cu ce aducem sau cu ce rămân. Mi se pare o evaluare corectă și nu sunt alte cauze sau motive.
Noi ne-am înțeles, dar nu vreau să semnez în momentul de față. Nu sunt alte idei sau negocieri cu altcineva. Nu merg la două capete și nu șantajez pe nimeni cu alte sume de bani. Astea sunt povești și nu se pune problema. Pe mine mă interesează să văd cum arătăm în play-off.
Știu că lumea va fi nemulțumită dacă nu vom juca tot la același nivel, așa că în această perioadă trebuie să evaluez foarte corect lotul, să mă evaluez pe mine, dacă pot duce în continuare. Dacă da, atunci pornim la drum cu alte obiective”, a spus Sabău, la conferința de presă.
Sabău, răspuns pentru Prunea: „Nu mi-a plăcut să folosesc alcool”
Ioan Ovidiu Sabău a declarat că nu a consumat alcool până în 1993, iar prima sa experiență a fost cu o bere combinată cu suc, pentru că nu îi plăcea gustul amar. Fostul internațional a subliniat că pe parcursul carierei sale a fost un profesionist desăvârșit și nu și-a permis excese de niciun fel.
”Înainte de toate, văd că a apărut în spațiul public o afirmație făcută de prietenul meu, Florin, care rămâne în continuare prietenul meu… Cred că a fost ca să aibă emisiunea sare și piper, sub formă de glumă.
Eu, până în 1993, nu am pus alcool în gură. Prima dată când am băut alcool, a fost o bere, în 1993, când am ajuns în Italia. Era cu un fel de suc dulce pentru că nu îmi plăcea, era amară. Iar prima cafea am băut-o în 1995.
De ce spun asta? Noi vrem să fim niște modele și n-aș vrea să se înțeleagă că la vârsta de 16-17 ani, cea la care s-a referit prietenul meu Florin că ar fi fost vorba de băutură… nu trebuie să încurajăm acești tineri că am fi făcut performanță pentru că am fi fost într-un anumit fel. Vreau să clarific lucrurile: noi trebuie să fim un model pentru acești tineri. Chiar îi sfătuiesc și le spun că cel mai sănătos lucru e să nu consume alcool! E foarte important.
”Eu am fost prea serios, prea profesionist”
Eu am fost prea serios, prea profesionist. Nu mi-am permis niciodată așa ceva. Nu mi-a plăcut să folosesc alcool. Efectiv nu era de mine. Nu m-a nimerit chestiunea asta. Dacă am fumat? Nu, niciodată! Cred că undeva pe la 5-6 ani mai găseam chiștoace pe calea ferată când mergeam la pescuit.
Niciodată nu mi s-a întâmplat să amețesc de la băutură și niciodată nu o să se întâmple cu mine așa ceva. O să am grijă și mă protejez în acest sens. Niciodată nu am fost beat, asta vreau să spun! Mă pot mândri cu acest lucru că am reușit, chiar și când erau anumite evenimente importante. Întotdeauna am știut să temperez lucrurile și să fiu echilibrat.
Asta nu înseamnă că nu folosesc alcool în momentul de față sau că nu mai beau un pahar de vin, dar întotdeauna cu mult echilibru. Asta ca o paranteză pentru că a părut o tentă exagerată, iar majoritatea preiau și zic că e o informație cu Neluțu Sabău și ne miră că el la 16-17 ani a fost atât diferit. Eram un copil, cum să-mi permit eu așa ceva când eram dornic să câștig încrederea?”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.