Elias Charalambous a devenit cunoscut în antrenorat după mandatul de la FCSB.
Charalambous, între Grecia și Arabia Saudită
Cu două titluri de campion în palmares și cu rezultate importante în Europa, Elias Charalambous a reușit să iasă din anonimat în cariera de antrenor. Acum, tehnicianul cipriot este curtat de AEK Atena, dar și de un club din Arabia Saudită.
Presa din Cipru a scris despre interesul pentru Elias Charalambous, dar și despre pretențiile lui Gigi Becali. Patronul FCSB-ului a promis că-l lasă să plece pe tehnician doar dacă acesta primește un contract de minimum 3 milioane de euro anual.
„Antrenorul cipriot, care a condus clubul românesc către un al doilea campionat consecutiv, nu și-a prelungit încă colaborarea cu Steaua (n.r. FCSB), în ciuda certitudinii lui Gigi Becali că acest lucru se va întâmpla în curând.
Acesta din urmă a susținut chiar că a fost autorizat să-i decidă viitorul antrenorului în vârstă de 44 de ani. Elias Charalambous, despre care se spune că este dorit de AEK, așteaptă o ofertă concretă din Arabia Saudită, ‘omul puternic al Stelei’ subliniind că îl va lăsa să plece din România doar dacă contractul său ajunge la 3 milioane de euro!„, au scris ciprioții.
Săptămânile trecute, Gigi Becali anunța că Elias Charalamboua va rămâne pe viață la FCSB. Cu toate acestea, afaceristul din Pipera nu a venit cu oferta de prelungire, chiar dacă roș-albaștrii sunt la un singur pas de câștigarea unui nou titlu de campioană.
„Lui Charalambous trebuie să îi prelungeşti? Păi e toată viaţa lui… Ce să mai prelungeşti? Gata, la revedere! Până la moarte! A luat 300.000 de euro numai din prime anul acesta. Are 15.000 de euro lunar.
A luat vreo 500-600.000 de euro. El când a venit a venit pentru licenţă, pe 5.000 de euro. Până la moarte rămâne cu mine. Dacă eu iau bani, nu le dau bani şi lor?”, a spus Gigi Becali.
Elias Charalambous a venit de unul singur la FCSB, fără staff
Chiar dacă se afla la început de drum în antrenorat, Elias Charalambous a primit încredere din partea lui Gigi Becali și nu a dezamăgit. În momentul venirii în România, tehnicianul cipriot a venit de unul singur și a început să colaboreze cu staff-ul deja existent la FCSB.
Mihai Pintilii, Lucian Filip, Thomas Neubert și MM Stoica sunt cei pe care Elias Charalambous îi are alături la FCSB. În cazul în care cipriotul va pleca însă la o altă formație, atunci va trebui să o facă de unul singur, asta deoarece sunt șanse minime ca cei menționați anteriori să părăsească formația roș-albastră.
Există două scenarii pentru Elias Charalambous în acest caz: fie va colabora cu staff-ul noii formații, așa cum s-a întâmplat la FCSB, sau fie își va alege el colaboratorii și își va crea propria echipă.