Înlocuitorul lui Daniel Popa vine din Liga a 3-a. Transfer surprinzător în Superligă

Universitatea Cluj s-a reorientat destul de rapid după ce l-a pierdut pe Daniel Popa (28 de ani), care a semnat cu FCSB. Formaţia pregătită de Neluţu Sabău a pus ochii pe un jucător din Franţa.

Sunt mari şanse ca mutarea să se realizeze, în cele din urmă.

Cheikh Toure, de la Nancy, dorit la U Cluj

„Şepcile roşii” l-ar putea transfera pe Cheikh Toure, din liga a 3-a franceză, de la Nancy. Atacantul de 27 de ani a marcat sezonul trecut 15 goluri, dar vrea să plece după ce la Nancy după ce formația a terminat sezonul pe locul șase și a ratat obiectivul: promovarea în liga a doua.

Şi U Cluj a ratat un obiectiv important, şi anume barajul cu Universitatea Craiova pentru calificarea în Conference League.

Vadim Rață, prezentat la U Cluj

Ardelenii punctează însă și la capitolul veniri. Vadim Rață a fost prezentat oficial, deși căpitanul naționalei Moldovei a avut un sezon slab cu Voluntari.

„FC Universitatea Cluj a ajuns la o înțelegere cu Vadim Rață (31 de ani), căpitanul naționalei Republicii Moldova. Mijlocașul central cu 45 de meciuri în naționala Moldovei și peste 180 de partide în Superliga vine la ”U” de la FC Voluntari.

Produs al centrului de copii și juniori al celor de la Sheriff Tiraspol, Vadim Rață a câștigat primele trofee din carieră alături de clubul care l-a format, cucerind titlul de campion al Moldovei în sezoanele 2011/2012 și 2012/2013.

Mijlocașul a îmbrăcat tricoul celor de la FCSB în 2022, când a prins maxim o lună pentru echipa cu baza la Berceni. Gigi Becali a decis să-l lase liber de contract, deși a plătit 300 de mii de euro în schimbul jucătorului venit de la Voluntari.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare