Darius Olaru a fost eliminat în minutul 55 al meciului PAOK – FCSB din etapa a doua a fazei principale din acest sezon de Europa League pentru cumul de cartonașe galbene.
Căpitanul campioanei României a primit primul avertisment în minutul 45+4, în stilul caracteristic, pentru că a protestat după ce a comis un fault.
Darius Olaru a fost eliminat în meciul PAOK – FCSB după ce a pus mâna pe minge solicitând acordarea unui fault. Primul galben fusese încasat pentru proteste
Ulterior, în minutul 45+8, mijlocașul central în vârstă de 26 de ani a făcut faza din care Daniel Bîrligea a reușit să deschidă scorul la capătul unui contraatac.
După doar 10 minute scurse din partea secundă însă, același Olaru a făcut un gest copilăresc și a primit al doilea cartonaș galben, fiind astfel în consecință eliminat.
Internaționalul român s-a încăpățânat să țină o minge la picior pentru mai multe secunde, deși avea un adversar în spate care insista să îl deposedeze. În cele din urmă, Olaru a căzut, fără a fi însă faultat, iar în acel moment a pus mâna pe minge, solicitând ca jocul să fie oprit.
Întrucât nu a considerat că fotbalistul de la FCSB a fost faultat, arbitrul german Sascha Stegemann a fluierat henț în favoarea grecilor și l-a avertizat din nou pe Darius Olaru, cel care, în mod așteptat, a protestat și după acest moment, dar în zadar.
De notat și că echipa roș-albastră a mai pierdut un jucător important pe „Toumba” joi seară. Tot în prelungirile primei reprize, când scorul era încă 0-0, Mihai Lixandru, abia revenit pe teren, s-a accidentat din nou și a fost înlocuit de urgență de antrenorul Elias Charalambous cu Malcom Edjouma.
Cum au arătat cele două echipe la această partidă:
PAOK Salonic (4-2-3-1): Kotarski- Sastre, Kedziora, Michailidis, Baba- Camara, Ozdoev- Despodov, Konstantelias, Taison- Chalov
Rezerve: Monastirlis, Balomenos, Bakayoko, Zivkovic, Jonny, Schwab, Thymianis, Tissoudali, Shoretire
Antrenor: Răzvan Lucescu
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu- Crețu, Dawa, M. Popescu, Radunovic- Șut, Lixandru- Băluță, Olaru, Florin Tănase- Bîrligea
Rezerve: Vlad, Panțîru, Oct. Popescu, Miculescu, Ștefănescu, Edjouma, Daniel Popa, Chiricheș, Baeten, Pantea, Musi, Alhassan
Antrenor: Elias Charalambous
Arbitru: Sascha Stegemann // Asistenți: Marco Achmuller, Christof Gunsch (toți din Germania)
Arbitru VAR: Pascal Muller // Asistent VAR: Katrin Rafalski (ambii din Germania)