Sign in / Join

Înfrângere meritată pentru Gigi Becali

619
0
Share:
becali

Becali sau modelul dictator în fotbal(Credit foto: spynews.ro)

Eșecul Stelei de aseară este eșecul sistemului dezordonat instaurat în fotbalul românesc de acest personaj controversat care este Gigi Becali. Omul care a pus mâna pe tezaurul fotbalului românesc, și mă refer la brandul Steaua, a avut impresia, și anul trecut, și anul acesta, că îi poate merge în Europa așa cum îi merge în ultimul timp în Liga I. A crezut că poate câștiga milioanele din Liga Campionilor fără să facă prea mari eforturi, ca și cum ar fi jucat cu Pandurii Tg. Jiu sau cu echipa subordonatului primar din Chiajna.

Ei, iată că în Ligă nu merge așa. Acolo ajung echipe care dezvoltă un sistem coerent, bine definit de afacere și care știu foarte clar că un club, pentru a face performanță, nu poate fi condus de un singur om, așa cum Hitler sau Stalin ar fi vrut să conducă o lume.

La Partizan se investesc două milioane de euro anual în Centrul de copii și juniori și, din când în când, mai apare un Zivkovic.

La Partizan, echipa de conducere este formată din zeci de oameni, fiecare cu responsabilitățile lui, cu sarcinile lui precise. La Steaua, Gigi e și patron, și manager, și antrenor. Jucător mai lipsea să fie!

La Partizan, nu se așteaptă trei ani ca să iasă managerul din pușcărie.

Înfrângerea de azi nu e înfrângerea jucătorilor care au intrat pe teren la Belgrad. E înfrângerea lui Gigi Becali.

 

Florin Caramavrov

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER