Inevitabilul s-a produs! Nicolo Napoli a fost înlăturat din nou din funcția de antrenor al lui FCU Craiova! Oltenii au numit deja un înlocuitor

Părea doar o chestiune de timp până când Nicolo Napoli urma să fie înlăturat din nou, pentru a zecea oară, din funcția de antrenor principal al lui FCU Craiova, iar acest moment s-a produs în cursul zilei de joi, ulterior eliminării echipei din Bănie din sferturile Cupei României, suferite în fața celor de la FC Voluntari, după executarea loviturilor de departajare.

Potrivit gsp.ro, tehnicianul italian a fost mutat în funcția de director tehnic, în vreme ce rolul de antrenor principal a fost preluat de Eugen Trică, fostul fotbalist al Universității Craiova, care de altfel în trecutul apropiat a mai îndeplinit această funcție la clubul patronat de Adrian Mititelu.

Adrian Mititelu l-a numit din nou antrenor principal la FCU Craiova pe Eugen Trică! Nicolo Napoli rămâne în club, ca director tehnic

Interesant de remarcat este că finanțatorul clubului alb-albastru a luat această decizie la foarte scurt timp după ce a fost criticat extrem de dur în mod public chiar de către fiul său, în principal tocmai pentru faptul că l-a readus recent pe Nicolo Napoli la FCU Craiova, în condițiile în care, a susținut el, că italianul a avut întotdeauna doar rol „decorativ” la această echipă, iar deciziile importante, inclusiv de natură tehnică, erau luate mereu de Adrian Mititelu.

„Nicolo Napoli nu a antrenat niciodată această echipă. Niciodată nu a făcut el echipa! Niciodată! Suporterii care cred că are treabă cu echipa greșesc. Nu are nicio legătură cu antrenamentele și cu fotbalul! De aia și este adus aici. Trebuie să fie un moment zero. Nu se mai poate! V-ați pus problema de ce refuză antrenorii să vină aici?

Din prea multă dragoste, a ajuns să facă rău. Asta este vina finanțatorului. Și a noastră. Din clipa în care Marius Croitoru a plecat, această echipă nu a mai avut antrenor!”, a spus Adrian Mititelu Jr. la finalul meciului de Cupă FCU Craiova – FC Voluntari.

La scurt timp, a venit replica din partea seniorului familiei Mititelu, una în aceeași notă contondentă:

„Adiță e un copil teribilist care contestă anumiți jucători care joacă. El are alte opinii. Da, eu sunt de vină. Dacă câștigam la penalty-uri, cred că discursul lui Adiță ar fi fost altul.

Normal că eu sunt de vină. Când echipa nu mai merge, eu sunt de vină pentru toate relele. Tot eu am dus echipa la un pas de play-off, de Conference League. Același management a fost.

Ce vrea el să insinueze e treaba lui. Deocamdată eu sunt stăpân aici, la echipă. Eu decid tot! Să facă și el 5% din cât am făcut eu în viață, apoi să vorbească. E ușor să stai pe la București și să-ți dai cu părerea”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare