Doi fotbaliști de la naționala României U19 au fost trimiși acasă de selecționerul Ion Marin, după ce s-au răzvrătit sub ochii antrenorului.
Iată că în ceea ce-i privește pe „tricolorii” mici există probleme, unele destul de serioase, spre deosebire de jucătorii de la naționala mare, care au format o familie și i-au adus victoria lui Mircea Lucescu la debutul în noul mandat.
Scandal la naționala României U19
Gabriel Gheorghe (17 ani) și Luca Băsceanu (18 ani), care aparțin de Rapid, respectiv Farul Constanța, au fost excluși de Ion Marin din lotul reprezentativei U19 a țării noastre, conform celor de la fanatik.ro.
Motivul? Cei doi nu au dorit să se încălzească pe durata confruntării cu Finlanda U19. Selecționerul i-a trimis să se pregătească în minutul 69, însă s-a izbit de un refuz din partea acestora.
Potrivit sursei citate anterior, Federația Română de Fotbal a achiziționat bilete de avion pentru Gabriel Gheorghe și Luca Băsceanu. Au fost trimiși în România cu prima cursă.
Naționala U19 „tricoloră” se află în Finlanda, unde pune în scenă un cantonament în perioada 1-9 septembrie. Băieții noștri au jucat deja împotriva finlandezilor, pe 6 septembrie, meciul terminându-se cu o remiză albă. Mai urmează o partidă, pe 9 septembrie, de la ora 11:00.
Ion Marin a oferit o declarație cu privire la incidentul petrecut în Finlanda. A pus reacția fotbaliștilor pe seama supărării generate de faptul că nu au fost titularizați.
„I-am trimis acasă pentru că ieri au refuzat să iasă la încălzire spre finalul jocului. Poate că erau supărați că n-au fost titulari, dar mai era un joc. Toată lumea o să primească minute. Depinde doar de evoluția lor la cluburi dacă îi voi mai convoca. Dacă vor convinge, vor veni la lot. Mă gândesc, e un mare semnal de alarmă comportamentul lor”, a transmis Ion Marin, conform sursei citate anterior
Lotul cu care Ion Marin s-a deplasat în Finlanda:
PORTARI
Rafael Munteanu (Steaua București), Riccardo Radu (Juventus Torino / Italia)
FUNDAȘI
Alin Chinteș (Unirea Ungheni), Ionuț Cercel (Farul Constanța), Emanuel Marincău (FSV Mainz 05 / Germania), Darius Fălcușan (Empoli / Italia), Alexandru Ureche (Budapest VSC / Ungaria), Mario Bărăitaru (CSM Slatina), Alin Techereș (Universitatea Cluj), Răzvan Radu (Metalul Buzău)
MIJLOCAȘI
David Păcuraru (Steaua București), Matyas Laszlo (FCSB), Octavian Cepoi (FC Rapid 1923), David Matei (Steaua București), Alexandru Stoian (Farul Constanța), Ianis Tarbă (Celta Vigo / Spania), Remus Guțea (CS Mioveni)
ATACANȚI
Vlad Dănciuțiu (Udinese / Italia), Ioan Vermeșan (Hellas Verona / Italia), Iustin Doicaru (Farul Constanța)