Sign in / Join

Încă o trădare pe axa Borussia – Bayern

569
0
Share:

Oficialii Borussiei Dortmund au făcut anunţul care provoacă furia suporterilor: căpitanul Mats Hummels (27 de ani) şi-a exprimat dorinţa de a se alătura, din vară, rivalilor de la Bayern Munchen!

 hummels

Şefii lui Bayern Munchen nu au făcut încă o ofertă oficială, dar, ca şi în alte cazuri, este de presupus că cele două cluburi vor ajunge la o înţelegere. Hummels mai are contract cu Borussia încă un an de zile, însă, la cererea jucătorului, oficialii nemţi au făcut acest anunţ oficial. Fundaşul german ar putea reveni la clubul bavarez, unde şi-a făcut junioratul, după o perioadă de opt ani petrecută la Dortmund. În comunicatul oficial, oficialii Borussiei au precizat că transferul lui Hummels va fi făcut „doar dacă Bayern Munchen va trimite o ofertă care să ia în calcul statutul fundaşului, atât în teren, cât şi în afara lui”.

Negocierile au fost confirmate oficial şi de către directorul general al clubului Bayern Munchen. La plecarea echipei spre Madrid, pentru meciul cu Atletico, Karl-Heinz Rummenigge a recunoscut faptul că Hummels a negociat deja cu Bayern: „Vă pot confirma. Mats a vorbit cu Bayern, dar în fiecare transfer sunt implicate trei părţi. Aşa că nu vreau să intru astăzi în detalii, vom fi calmi şi vom aştepta. Încă e mult timp până la perioada de transferuri”.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER