După ce au anunțat oficial transferurile lui Denis Alibec și Daniel Graovac, cei de la FCSB au de gând să mai rezolve două mutări în viitorul imediat.
Gigi Becali mai vrea doar două transferuri la FCSB înainte de startul sezonului viitor: Dennis Politic și Karlo Muhar
Este vorba bineînțeles, după cum se știe deja destul de bine, despre Dennis Politic de la Dinamo și Karlo Muhar, fost la CFR Cluj, devenit recent liber de contract după despărțirea de saudiții de la Al-Orobah.

Dennis Politic
Potrivit fanatik.ro, acestea ar fi de altfel și ultimele două ținte aflate în vizorul patronului Gigi Becali pentru această campanie de mercato. „Apoi, gata”, le-ar fi transmis deja omul de afaceri apropiaților săi din acest punct de vedere.
În legătură cu aceste două variante, finanțatorul campioanei României a vorbit deschis joi seară în direct la Digi Sport și cu această ocazie a oferit următoarele detalii:
„Nu, 700.000 plus Musi. Le-am comunicat acționarilor și acum urmează să dea răspuns. Eu le-am spus ‘Luați banii, îi țineți în cont și peste o săptămână, două îl luați și pe Ianis’. Ei speră ce speră ei (n.r. cei de la Hermannstadt), să joace la Campionatul European (n.r. de tineret) și să ia mai mult, un milion jumătate, eu nu cred că pot să ia.
Dacă îl iei pe Politic ce să mai ai nevoie? Avem și câte trei pe un post. Nu am renunțat la Muhar, dar e greu de luat. Cere un milion pe an salariu, eu nu îi dau așa ceva. Poate îi dă 700 – 800 de mii (n.r. CFR Cluj), eu nu îi dau nici atât.
(n.r. Cu cine se va bate FCSB la titlu în sezonul viitor) Cred că numai cu CFR. Nu știu, nu comentez, m-ați întrebat, v-am dat răspunsul, nu vreau să intru în polemici, eu așa cred”.

Karlo Muhar. Foto: Instagram
Daniel Graovac și Denis Alibec au fost deja anunțați oficial drept noii jucători ai campioanei României
După cum s-a notat deja, FCSB a oficializat în cursul zilei de vineri transferurile lui Daniel Graovac și Denis Alibec, ambii semnând ca liberi de contract, după despărțirile de CFR Cluj, respectiv Farul Constanța.