Încă două transferuri anunțate de Zeljko Kopic la Dinamo. Ce jucători dorește antrenorul „câinilor”

Dinamo București continuă să se întărească pe piața transferurilor, iar antrenorul Zeljko Kopic a confirmat că echipa sa va mai aduce încă unul sau doi jucători înainte de încheierea perioadei de mercato.

Declarațiile tehnicianului croat au venit în cadrul conferinței de presă de luni, înaintea duelului din SuperLiga cu Oțelul Galați.

Kopic, optimism înainte de meciul cu Oțelul

Kopic a subliniat că Dinamo traversează o perioadă bună și că echipa este pregătită să obțină cele trei puncte în partida de marți. Totodată, antrenorul croat și-a arătat respectul față de adversari, subliniind că Oțelul este o echipă disciplinată, bine organizată, care și-a demonstrat valoarea.

După parcursul excelent în sezonul actual, „câinii” vor să aducă la club cât mai mulți jucători experimentați. Pe lângă Stipe Perica, Dinamo mai așteaptă încă unul sau doi jucători.

Antrenorul Zeljko Kopic a precizat că este posibil ca unul dintre ei să fie român.

„Băieţii muncesc bine, traversăm o perioadă bună, cu rezultate bune. Analizăm jocurile, sunt lucruri bune pe care le facem, dar şi capitole la care mai avem de demonstrat. Dar cred că echipa este într-un moment bun. În ceea ce priveşte pe cei de la Oţelul Galaţi ei au avut 11 jocuri fără înfrângere la un moment dat, jocuri foarte bune în prima parte a sezonului cu Dorinel Munteanu, care a construit mult.

A muncit la mentalitatea echipei, a transmis multă energie şi intensitate. Acum este Ovidiu Burcă, am un mare respect pentru el, este un antrenor dinamovist. Oţelul va fi un oponent puternic pentru noi şi îi respectăm pe toţi. Dar cred în forţa noastră şi vrem alte trei puncte”, a declarat Kopic.

Stipe Perica, o piesă importantă în lotul dinamoviștilor

Una dintre cele mai recente achiziții ale clubului, atacantul Stipe Perica, este văzut de Kopic ca un jucător care poate deveni o piesă importantă în ofensiva echipei.

„Perica a venit de curând, dar am încredere în calităţile lui, are o personalitate puternică. A înţeles că este o oportunitate pentru el să vină la Dinamo, o bună şansă să pună cariera lui pe un drum bun, la un nivel bun, şi aştept de la el lucruri măreţe, să devină un jucător important pentru noi. Nu este primul transfer făcut, dar nici ultimul pentru Dinamo. Am spus că aştept jucători în fiecare linie. Perica este atacant şi mai aşteptăm unul sau doi jucători. Posibil ca unul dintre ei să fie jucător român”, a mai spus Kopic

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare