Valuri agitate în Giuleşti. Vestea plecării lui Marius Şumudică de la Rapid, pe care au vehiculat-o diferiţi specialişti, a tensionat vestiarul din Grant.
„Şumi” a anunţat ce obiective are în continuare la formaţia sa de suflet.
Le-a mulţumit acţionarilor
Marius Șumudică a ținut să-i felicite pe acționarii Rapidului, Dan Șucu și Victor Angelescu, pentru eforturile pe care le fac pentru clubul din Giulești.
Şi președintele Viorel Moldovan pare a fi de partea antrenorului. El a infirmat plecarea tehnicianului de 56 de ani.
„(n.r. despre informațiile că Șumudică ar putea fi demis de la Rapid) Prostii, o grămadă de prostii. O grămadă de tâmpenii, care apar zi de zi. Nu este nimic adevărat. Suntem obișnuiți, dar nu dăm credit și nici nu mă agit din acest punct de vedere. Apar foarte multe prostii peste tot, din toate direcțiile, atunci când vine vorba despre Rapid”, a spus Viorel Moldovan, pentru Sportpesurse.ro.
Antrenorul român a spus exact ce își dorește pentru echipa sa în acest sezon.
”Un gest frumos făcut din partea patronului nostru, al clubului Rapid. Un gest unic în România… Când reuşeşti să faci o astfel de bază pentru sportul de masă şi unde vin foarte mulţi copii care se bucură de ceea ce înseamnă fenomenul Rapid.
Asta este important, mai ales că este această lună frumoasă, luna cadourilor. Atât timp cât le faci o bucurie înseamnă enorm. Felicitări Rapid, felicitări domnului Şucu şi domnului Angelescu.
Copiii şi-au întâlnit idolii aici. Înseamnă mult pentru ei, noi am venit de la antrenament să le facem o bucurie. Mă bucur că Rapidul câştigă în capital. Mă refer la masa de suporteri.
Nu pot să nu scot în evidenţă ceea ce se întâmplă în spatele acestui club şi ceea ce fac şi domnul Şucu şi domnul Angelescu. Înseamnă mult! Rapid, odată cu venirea cu acestor doi oameni, dar mai mult a domnului Şucu, ia amploare.
Suntem datori noi cu rezultatele şi aceşti copii să se bucure de trofeele câştigate de Rapid
Dorinţa mea este să ajungem cât mai departe în Cupa României şi să ne calificăm în play-off. Asta e dorinţa mea şi sperăm să le facem o bucurie fanilor la sfârşitul acestui sezon. Să ne bucurăm împreună de rezultatele Rapidului.
Din punctul meu de vedere, asta le-am spus şi eu astăzi jucătorilor, să fie mândri că îmbracă tricoul acestei echipe şi să dăm mai mult, fiindcă noi suntem cei datori în momentul de faţă.”, a spus Marius Șumudică.
Comunicatul clubului
Conducerea din Giuleşti a ieşit cu un mesaj de susţinere pentru Şumudică.
”În mod constant apar știri negative și declarații mincinoase legate de FC Rapid și membrii acestui club. Acestea nu au nicio legătură cu adevărul și caută doar să destabilizeze, să pună clubul într-o lumină proastă și să dezinformeze opinia publică.
Dacă mai era nevoie să declarăm public susținerea față de antrenorul Marius Șumudică, o facem din nou. Acesta are parte de toată încrederea și susținerea conducerii FC Rapid, și nu s-a pus niciun moment problema demiterii sale”, e citat Viorel Moldovan, președintele echipei, pe site-ul Rapidului.