Imaginile pe care trebuie să le vadă și Gigi Becali! Ce a făcut Nana Antwi, aflat în timpul vacanței de la FCSB

FCSB urmează să se reunească pe data de 14 iunie și să pregătească noul sezon, care se anunță unul plin pentru campioana României.

Nana Antwi trage tare și în vacanță

Sosit la începutul anului din Armenia, Nana Antwi nu a reușit să câștige lupta pentru postul de titular cu Valentin Crețu și a fost mai mult rezervă. Din noul sezon însă, fundașul ghanez are planuri mari și tocmai din acest motiv se antrenează suplimentar și în zilele sale libere.

Chiar dacă mai are câteva zile de vacanță, Antwi a postat pe rețelele sociale mai multe filmulețe în care se pregătește pentru ediția următoare, alături de un antrenor personal, în afara României.

Nana Antwi a făcut mai multe exerciții cu mingea, însă a lucrat și pe partea fizică, mai ales că Thomas Neubert este recunoscut ca fiind un preparator fizic exigent și care pune mult accent pe acest aspect.

Munteanu, Baeten și Tănase, țintele FCSB-ului în această vară

Pentru a-și îndeplini obiectivul, Gigi Becali a făcut primele două mutări și i-a adus pe David Kiki, respectiv Daniel Popa. Afaceristul din Pipera nu vrea să se oprească aici și mai are pe listă cel puțin trei jucători: Louis Munteanu, Florin Tănase, William Baeten, anunță Spotmedia.

Totodată, FCSB mai are în plan să transfere și un mijlocaș central, pentru a întări o zonă în care sunt folosiți Adrian Șut sau Mihai Lixandru.

Conform sursei menționate mai sus, Gigi Becali a decis să urgenteze negocierile pentru fotbaliștii menționați anterior, asta deoarece își dorește ca jucătorii să fie prezenți la reunirea de pe 14 iunie și să efectueze mai apoi perioada de pregătire sub comanda lui Elias Charalambous.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare