Imagini șocante din Spania! Tușiera de la Betis – Athletic Bilbao s-a prăbușit plină de sânge pe teren

Etapa 26 din LaLiga a fost afectată de o întâmplare teribilă. Asistenta Guadalupe Porras, care oficia de la tușă la partida dintre Betis și Athelic Bilbao, s-a prăbușit pe gazon cu fața plină de sânge. Arbitra nu a mai putut continua partida și a fost transportată de urgență la spital.

O accidentare groaznică a afectat ultima etapă din LaLiga. Imediat după ce Avila a deschis scorul pentru Betis, aflată în luptă directă cu Bilbao pentru un loc de Champions League, partida a fost întreruptă din cauza unei accidentări pe cât de neașteptată, pe atât de dureroasă.

Tușiera de la Betis – Athletic Bilbao s-a prăbușit plină de sânge pe teren

Întâmplarea nefericită nu a fost surprinsă în direct de camerele TV. Ulterior, s-a constat că tușiera s-a lovit de una dintre camerele TV, în timp ce alerga pentru a urmări una dintre faze.

Prăbușită pe gazon, tușiera a cerut ajutorul medicilor, iar partida a fost întreruptă minute bune.

Cu fața plină de sânge, Guadalupe Porras a trebuit să suporte intervenția medicilor, care i-au oprit sângerarea.

În cele din urmă, arbitra a fost transportată la spital, unde i s-au acordat îngrijirile medicale de specialitate.

Guadalupe Porras, înlocuită de al patrulea arbitru

Cum tușiera nu a mai putut continua partida, ea a fost înlocuită cu al patrulea arbitru.

”Al patrulea arbitru, Holgueras Castellanos, a trebuit să preia atribuţiile la marginea terenului, în timp ce Guadalupe Porras a fost urcată pe targă şi dusă la spital pentru a îi fi tratată lovitura de la cap. Arbitra de centru Cuadra Fernandez i-a informat imediat pe Manuel Pellegrini şi Ernesto Valverde despre ceea ce s-a întâmplat şi că a luat decizia de a se continua meciul în acel context.

Cei aflaţi pe bancă şi-au manifestat inițial îngrijorarea față de starea fizică a asistentei, care a fost nevoită să fie schimbată”, au anunţat spaniolii de la as.com.

Meciul dintre Betis și Atheltic Bilbao s-a terminat cu victoria gazdelor, 3-1. Cele două echipe sunt vecine de clasament și se bat pentru un loc de Champions League.

Ultima poziție care asigură prezența în cea mai puternică competiție a Europei este ocupată de Atletico Madrid. Echipa lui Horațiu Moldovan a adunat 52 de puncte în 26 de etape.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare