Ilie Dumitrescu, mărturisiri emoționante despre cel mai mare regret al carierei: „Visam că joc și transpiram instant”

Ilie Dumitrescu, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști români, a dezvăluit cel mai mare regret pe care îl are legat de cariera sa. Deși a avut un parcurs remarcabil, ajungând să joace în Premier League și pentru cluburi de prestigiu precum Tottenham și Sevilla, fostul internațional mărturisește că s-a retras din fotbal mult prea devreme.

Ilie Dumitrescu: „Cel mai mare regret: că m-am lăsat la 30 de ani”

După ce s-a întors la echipa care l-a consacrat, Steaua București, Dumitrescu a luat decizia de a renunța la fotbal la doar 30 de ani. Într-un interviu acordat recent, „Mister” a explicat cât de greu i-a fost să se desprindă de terenul de joc și ce impact emoțional a avut retragerea asupra lui.

„Ce-ți dă fotbalul nu poate să-ți dea nimic altceva. Orice satisfacție materială, orice realizare după, nu se compară cu satisfacția aia că ai reușit să driblezi, ai reușit să dai o pasă, că te duci, dai…

Am fost traumatizat pentru că visam că joc, că dau gol, după ce m-am retras. Transpiram instant că îmi dădeam seama că nu e în viața reală.

Ăla e cel mai mare regret, că m-am lăsat la 30 de ani”, a spus Ilie Dumitrescu conform iAMsport.

Ilie Dumitrescu a remarcat recent 7 jucători ai României

Ilie Dumitrescu nu are dubii, după ce a văzut jocul României în cele două meciuri din luna noiembrie. Fostul internațional a ținut să-i scoată în evidență pe Andrei Rațiu, Nicușor Bancu, Răzvan Marin, Daniel Bîrligea, Valentin Mihăilă, Florinel Coman și Ianis Hagi, iar despre ultimul menționat a spus că trebuie să aibă mai multă liniște la echipa de club.

Dumitrescu a apreciat cel mai mult faptul că între jucătorii României s-au creat relații de joc, combinații, semn că aceștia au ajuns să se cunoască destul de bine.

”Rațiu, Bancu, Răzvan Marin. Bîrligea, foarte bine, Mihăilă, activ, la fel și Ianis. A fost în joc. Are nevoie de mai multă liniște.

Coman a intrat bine. E unul dintre remarcații meciului. Îmi place că văd anumite relații de joc. Bancu cu Mihăilă, Rațiu cu Ianis sau cu Man”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare