Ianis Hagi și-a aflat pedeapsa! Cât va fi suspendat, după ce a văzut primul cartonaș roșu din carieră

Ianis Hagi (25 de ani) a avut parte de o seară plină, duminică, în meciul dintre Rangers și St. Johnstone, încheiat 2-0.

Ianis Hagi, suspendat două etape în Scoția

Rechemat de antrenorul Philippe Clement la prima echipă a lui Rangers, după mai multe săptămâni în care s-a pregătit la formația secundă, Ianis Hagi a fost aruncat în luptă la pauza meciului cu St. Johnstone și și-a făcut rapid simțită prezența pe teren.

A pasat decisiv la golul doi al lui Rangers, iar în minutul 81 a văzut cartonașul roșu direct, după un fault imprudent. Pentru gestul său, internaționalul român a fost eliminat și a primit două etape de suspendare, notează presa din Scoția. Astfel, mijlocașul va rata partidele cu Kilmarnock (20 octombrie) și cu St. Mirren (27 octombrie).

Reamintim că Ianis Hagi nu a fost inclus de Rangers pe lista UEFA, astfel că nu poate evolua în faza principală din Europa League, însă o poate face din următoarea fază a competiției, dacă scoțienii vor ajunge acolo.

Ianis Hagi, la primul cartonaș roșu din carieră

Revenirea nu s-a produs așa cum s-ar fi așteptat Ianis Hagi, iar fotbalistul a fost eliminat în finalul meciului cu St. Johnstone, ca urmare a unui fault imprudent. A fost primul cartonaș roșu din cariera de profesionist a internaționalului român, iar asta s-a întâmplat într-un moment total nepotrivit pentru el.

Ianis Hagi vrea să-i recâștige încrederea antrenorului Philiipe Clement, chiar nu s-a bazat pe el în acest sezon. Până la eliminare, românul a intrat foarte bine în joc și chiar a oferit un assist la golul doi al celor de la Rangers, astfel că totul părea că merge în direcția dorită.

Dacă la capitolul cartonașe roșii, Ianis Hagi l-a primit aseară pe primul din carieră, românul are nu mai puțin de 26 de cartonașe galbene până în momentul de față.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare