Ianis Hagi (26 de ani) se află în centrul atenției la Rangers.
Ianis Hagi poate fi căpitanul lui Rangers la meciul cu Dundee United
În toamnă, Ianis Hagi evolua pentru echipa a doua a celor de la Rangers și nu știa nimic despre viitorul său. Acum, internaționalul român este unul dintre cei mai buni din tabăra lui Philippe Clement și poate fi căpitanul formației la meciul cu Dundee United, programat joi, 9 ianuarie, de la ora 22:00.
Acest scenariu a devenit posibil datorită absențelor din lotul celor de la Rangers. Concret, James Tavernier, căpitanul de drept, este accidentat, în timp ce Nicolas Raskin, a doua opțiune a lui Philippe Clement, este suspendat pentru această partidă.
Următorii pe listă sunt Jack Butland şi Leon Balogun, însă aceștia sunt incerți din cauza unor probleme medicale. Astfel, scoțienii sunt convinși că Ianis Hagi este cea mai bună opțiune la ora actuală, mai ales că românul traversează un moment excelent și este unul dintre cei mai vechi jucători din lot.
“Playmaker-ul român Ianis Hagi a cunoscut o renașterea la Rangers după o perioadă în care a fost măcinat de probleme cu accidentările și de speculații privind plecarea de la echipă. Acum este unul dintre cei mai vechi jucători din lotul lui Rangers”, au scris scoțienii.
Gică Hagi îi poartă noroc lui Ianis Hagi
Gică Hagi a profitat de vacanța de iarnă și a mers în Scoția pentru a fi alături de fiul său. „Regele” a fost în tribune la partida cu Celtic, iar fostul mare internațional român a fost răsplătit cu un gol superb.
La finalul partidei cu Celtic, Ianis Hagi le-a vorbit scoțienilor despre tatăl său, care a avut mai multe intervenții dure în perioada în care fotbalistul nu evolua pentru Rangers.
„Totul e despre ei, despre familie. Ai mei au fost aproape de mine pe durata verii. Și da, tatăl meu și-a spus părerea, de câteva ori, despre situația mea. Dar asta pentru că știa tot ce se întâmplă în culise.
De asta, acest gol din meciul cu Celtic e pentru el. Sunt foarte bucuros. E a doua oară când tatăl meu vine pe Ibrox la un meci. Prima dată, a fost în partida cu Braga și toată lumea ține minte și acel meci. Așa că, pe viitor, sper să ajungă mai des pe aici“, a declarat Ianis Hagi.