Ianis Hagi (26 de ani) este liber de contract în momentul de față.
Daniel Isăilă a vorbit despre Ianis Hagi: „Calitate are, senzațională”
Daniel Isăilă este unul dintre foștii antrenori ai lui Ianis Hagi de la România U21. Cei doi se cunosc destul de bine, iar tehnicianul este de părere că mijlocașul poate evolua fără nici o problemă în Bundesliga, acolo unde este dorit de Gladbach.
„Ianis știe cel mai bine ce trebuie să facă. A ajuns la un anumit nivel de valoare. Eu am crezut mereu în el. Și rezultatele lui au fost unele bune. A fost la un club important din Europa, dar, din păcate, a avut acea accidentare care l-a tras în jos.
Acum iarăși a avut probleme cu clubul, cu contractul. Vedeți că lucrurile astea se practică și la case mai mari, nu doar la noi. Îmi e greu să le înțeleg, vă spun sincer. El știe ce e mai bine pentru el, sper să ia cea mai bună alegere. Calitate are, senzațională. Și la națională s-a văzut că a făcut diferența, de câte ori a jucat a venit cu un plus.
(n.r. dacă i se potrivește Bundesliga) Sunt și echipe în Germania care joacă spectaculos. Toate campionatele și-au adaptat stilul. E adevărat că e o competiție mai pe forță, mai directă, dar se poate adapta fără nicio problemă. Munca întotdeauna învinge talentul”, a spus Daniel Isăilă, pentru Sportpesurse.ro.
Daniel Isăilă, adevărul despre interesul Rapidului
Numele lui Daniel Isăilă a fost pomenit la Rapid după plecarea lui Marius Șumudică. Fostul antrenor al României U21 a dezvăluit în exclusivitate pentru Sportpersurse.ro că nu a existat însă niciun fel de discuție cu oficialii din Giulești, însă acum este dispus să se pună la masa negocierilor cu orice club interesat.
„Sunt bine, acasă, la Brașov. Sunt liber de contract acum, am avut ofertă din partea celor de la Baniyas să continui, dar am refuzat-o. Au fost niște condiții pe care a trebuit să le pun pentru că știu foarte bine istoricul clubului. Am mai fost acolo 3 ani și, din păcate, nu s-a schimbat nimic în bine. Am preferat să nu risc și să aștept un alt proiect sănătos.
Au fost discuții, îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine și că am ajuns în punctul în care să pot selecta și să refuz anumite oferte. Atunci când va veni o ofertă potrivită, îi voi da curs. Nu s-a pus niciodată problema să vin la Rapid, au fost doar speculații. Nu am avut absolut nicio discuție cu cei din conducerea Rapidului.
(n.r. dacă este tentat să revină în România) Am avut multe contacte în trecut, dar nu puteam să discut pentru că aveam alt angajament. În momentul de față nu am nicio ofertă de aici, dar sunt deschis oricărui proiect”, a spus Daniel Isăilă.
Ulterior, Daniel Isăilă a vorbit și despre situația lui Ionuț Radu, transferat de Celta Vigo. Cei doi au colaborat foarte bine la naționala de tineret a României, iar antrenorul a avut doar cuvinte de laudă la adresa portarului.
„Mă bucur foarte tare pentru el. Intrase într-un con de umbră, dar acum și-a revenit și a făcut-o foarte bine. Este un portar cu o personalitate puternică, un lider. Nu numai în vestiar, cât și în teren. Are o calitate extraordinată, vorbește și dirijează totul. E un tip foarte pozitiv. A făcut un pas important la o echipă bună și sper să se impună”, a mai spus Daniel Isăilă.