Ianis Hagi, întors din drum de Rangers? Scoțienii vor să aducă un antrenor uriaș din noul sezon

Ianis Hagi (26 de ani) rămâne liber de contract la finalul sezonului.

Jose Mourinho, dorit antrenor la Rangers

Rangers vrea să numească un alt antrenor din noul sezon, asta după ce interimarul Barry Ferguson nu a convins. Pe lista oficialilor a apărut acum Jose Mourinho, numit în vara anului 2024 la Fenerbahce.

Mourinho are un viitor incert în Turcia, mai ales că a fost implicat în mai multe faze controversate în ultimele luni. Chiar și așa, portughezul rămâne pe placul celor de la Rangers, un club care urmează să-și schimbe conducerea la finalul stagiunii curente.

Această mutare ar putea influența inclusiv viitorul lui Ianis Hagi la Rangers. Jose Mourinho îl apreciază mult pe român și chiar ar fi încercat să-l aducă la Fenerbahce în perioada precedentă de mercato.

”Oamenii pot spune că liga scoțiană este doar între două echipe, dar este o ligă a pasiunii. Pentru mine, pasiunea în fotbal este totul. Celtic și Rangers sunt cluburi mari, cu baze uriașe de fani și așteptări ridicate. De ce nu în viitor?”, spunea Mourinho, în trecut.

Negocierile dintre Ianis Hagi și Rangers nu s-au încheiat

Săptămânile trecute au apărut informații potrivit cărora Ianis Hagi și Rangers au întrerupt orice fel de discuție, iar românul urmează să plece de pe Ibrox. Britanicii scriau despre pretențiile financiare prea mari ale mijlocașului nostru.

Acum însă, presa din Scoția anunță că Ianis Hagi și Rangers ar continua negocierile și există șanse ca fotbalistul să continue la actuala echipă. Jurnaliștii s-au luat și după reacțiile vehemente ale românului, care pare că nici nu vrea să audă de o nouă formație atunci când este întrebat despre viitorul său.

Mijlocașul urmează să devină agent liber în vară, ceea ce înseamnă că poate să discute despre deja despre o mutare de pe Ibrox. Cu toate acestea, se crede că discuțiile cu privire la un nou contract la Glasgow sunt încă în desfășurare, iar viitorul lui Hagi dincolo de acest sezon nu este în prezent clar„, au scris scoțienii.

Ianis Hagi este unul dintre cei mai vechi, dar și cei mai iubiți fotbaliști de la Rangers în momentul de față.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare