Ianis Hagi, înapoi la Fiorentina? Fotbalistul român a dat o declarație care i-a făcut să viseze pe italieni

Ajuns la 26 de ani, Ianis Hagi a ajuns prima dată în străinătate în vara lui 2016, atunci când Fiorentina îl achiziționa de la Viitorul.

Ianis Hagi, despre revenirea la Fiorentina

După doar doi ani petrecuți la Fiorentina, Ianis Hagi revenit la Viitorul, în schimbul sumei de 2.8 milioane de euro. Perioada din Italia nu a fost una de bun augur pentru fotbalist, care nu a prins de multe ori lotul primei echipe.

Acum, la mai bine de 8 ani din momentul transferului în Italia, Ianis Hagi a fost întrebat despre o eventuală revenire la Fiorentina. Românul a vorbit frumos despre momentele petrecute la clubul „Viola”, însă a dezvăluit că gândul său se îndreaptă doar către Rangers în momentul de față.

„Cele 18 luni la Fiorentina au fost cruciale pentru creșterea mea. Am jucat doar două meciuri la prima echipă, dar a fost o experiență de viață și de fotbal din care am învățat cel mai mult. M-a ajutat să înțeleg cine sunt. Am avut o relație bună cu fanii. Ei încă îmi scriu, îmi arată afecțiune și îmi cer să revin.

Dacă m-aș gândi la asta? Acum sunt fericit la Glasgow, iubesc Rangers și am câștigat multe trofee acolo. Apoi, în fotbal, nu se știe niciodată. Florența va avea întotdeauna un loc special în inima mea”, a declarat Ianis Hagi, pentru presa din Italia.

Ladislau Boloni nu înțelege de ce Ianis Hagi nu reușește în străinătate

Ladislau Boloni este recunoscut ca fiind un antrenor care are „ochi” la fotbaliștii talentați. Experimentatul tehnician l-a analizat în detaliu pe Ianis Hagi și a ajuns la concluzia că fotbalistul lui Rangers are parte de anumite lipsuri, care pot fi compensate însă cu alte calități pe care le deține.

Ulterior, Boloni a ridicat un semn de întrebare în ceea ce privește situația lui Hagi jr. la echipele de club.

„26 de ani deja? Trec anii! El a dat de fotbalul mare, de când a plecat de la Farul. Și e păcat…. Cât am văzut eu, are calități tehnice interesante, are viziune de joc. Dar mai e ceva și nu vreau să mă expun eu pentru asta, poate să vorbească și Gică (n.r. Gheorghe Hagi) despre asta, dar adevărul e că Ianis are și ceva lipsuri. 

Firește, ca orice jucător, ca orice om. Lipsurile astea trebuie să le ascundă, cumva. Trebuie să compenseze prin calitățile pe care le are. Prin efort, prin ciocniri, prin sprinturi lungi, printr-un joc mai simplu și mai eficient. Atenție: și Gică (n.r. Gheorghe Hagi) avea ceva lipsuri. De pildă, când îi venea mingea pe piciorul drept (n.r. zâmbește). Dar Gică își ascundea această slăbiciune prin alte calități, prin foarte multe calități. 

Revenim la Ianis. Cât am vorbit eu cu el, educație excelentă are! Nebunia tinereții… Asta e e valabilă pentru generația actuală, nu trebuie să ne legăm noi de treburile astea. Dar, la un moment dat, trebuie să înțeleagă că trebuie să ridici ștacheta și, foarte important, să prinzi rădăcini undeva.

Deocamdată, noi știm ce a fost cu el la Farul. Nu știm ce a fost în Belgia (n.r. la Genk), nu știm ce s-a întâmplat în Spania (n.r. la Alaves), nu știm ce s-a întâmplat în Scoția (n.r. la Rangers)… Dar începe să fie deja prea mult”, a spus Boloni, potrivit Sport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare