Fără Ianis Hagi în primul 11, Rangers a învins Fenerbahce, echipa antrenată de Jose Mourinho, chiar la Istanbul, cu scorul de 3-1, în meciul tur din optimile de finală ale actualei ediții de Europa League.
Așadar, este destul de clar că formația din Glasgow a luat o opțiune mai mult decât serioasă pentru calificarea mai departe în sferturile de finală.
Ianis Hagi a fost doar rezervă și a intrat pe teren în minutul 76 al meciului Fenerbahce – Rangers 1-3, turul optimilor de finală din Europa League
Golurile grupării antrenate de Barry Ferguson au fost marcate de Cyriel Dessers în minutul 7 și Vaclav Cerny în minutele 42 și 81. Pentru turci a punctat Alexander Djiku în minutul 30.
Ianis Hagi a fost introdus pe teren abia în minutul 76, în locul lui Mohammed Diomande, deci la scorul de 2-1 pentru echipa de pe „Ibrox Park”.
De remarcat este așadar că internaționalul român s-a duelat acum chiar cu una dintre formațiile despre care se spune că ar fi interesate de un eventual viitor transfer al său la finalul acestui sezon, în contextul în care mijlocașul ofensiv nu a ajuns încă la un acord cu oficialii lui Rangers privitor la prelungirea actualei sale înțelegeri.
De altfel, el chiar a vorbit din nou despre acest subiect, chiar înaintea acestei partide de la Istanbul.
Ce a spus internaționalul român despre situația sa contractuală
„Din respect pentru toată lumea, clubul și agenții mei trebuie să vorbească despre viitorul meu. Nu mă gândesc cu adevărat la viitor. Pentru mine este important doar ce pot face azi și mâine pentru a mă pregăti de joc. O iau pas cu pas.
Nu cred că acesta este un moment pentru a vorbi despre viitorul meu. Acum mă concentrez complet pe Rangers și pe meciul de mâine. De un an aștept să mă întorc pe scena europeană, așa că sunt prea entuziasmat pentru mâine (n.r. de joi seară, cu Fenerbahce) ca să mă gândesc măcar la asta.
Nici măcar nu are sens să vorbesc despre viitor. După cum știi, fotbalul se schimbă foarte repede și mă concentrez pe ziua de mâine”, a spus Ianis Hagi în presa din Scoția.
Tot joi seară, în turul optimilor de finală din Europa League, Tottenham, fără Radu Drăgușin, accidentat, a jucat pe terenul lui AZ Alkmaar și a pierdut cu scorul de 0-1. Unicul gol al acestei partide a fost de fapt un autogol semnat de Lucas Bergvall în minutul 18.