Ianis Hagi, din nou titular la Rangers! Nota primită după 87 de minute jucate și de ce va lipsi în următorul meci

Ianis Hagi (26 de ani) a început să evolueze din nou pentru Rangers.

Ianis Hagi, titular pentru al treilea meci la rând la Rangers

După mai multe luni în care a fost ignorat de Rangers, Ianis Hagi a revenit la prima echipă și este folosit meci de meci. Duminică, românul a evoluat pentru al treilea meci consecutiv ca titular la gruparea scoțiană și a fost pe teren 87 de minute în partida cu Ross County, încheiată cu scorul de 3-0.

Pentru evoluția sa, Ianis Hagi a primit nota 7.4 din partea publicației de specialitate SofaScore. Doar 3 jucători au luat un calificativ mai mare decât cel al românului, care nu a reușit să contribuie la vreun gol, așa cum s-a întâmplat în precedentele partide.

Pentru Rangers urmează meciul cu Tottenham, din Europa League, însă Ianis Hagi va rata duelul direct cu Radu Drăgușin. Primul menționat nu se află pe lista UEFA, astfel că nu are drept de joc în Europa League.

Ianis Hagi, adevărul despre relația cu antrenorul Gică Hagi

Gică Hagi este recunoscut ca fiind un antrenor extrem de exigent și chiar au existat momente în care fostul mare internațional a fost surprins în timp ce își certa fiul. Întrebat despre relația dintre cei doi în calitate de antrenor – jucător, Ianis Hagi le-a povestit italienilor cum a trăit acele momente.

„La început, situația poate părea puțin ciudată în relațiile cu coechipierii, dar până la urmă terenul vorbește. Întotdeauna l-am tratat ca pe un antrenor normal și m-a tratat ca pe un fotbalist normal. Nu avea nicio problemă să mă pedepsească dacă făceam o greșeală.

Înainte de a merge la Florența, la 16 ani, la antrenament m-am enervat pe una dintre criticile lui și am ridicat un pic vocea. A oprit exercițiul și m-a trimis să sprintez singur pe teren timp de 20 de minute, fără pauze. Am terminat acel antrenament epuizat. Două zile mai târziu eram pe teren pentru un meci de campionat, dar greșeala a fost iertată. În weekend-ul respectiv am înscris o dublă și am câștigat cu 6-1”a spus Ianis Hagi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare