Ianis Hagi a fost lăsat pe banca de rezerve de antrenorul belgian Philippe Clement pe toată durata meciului Motherwell – Rangers, disputat duminică pe teren neutru, pe stadionul „Hampden Park” din Glasgow, în semifinalele Cupei Ligii Scoției.
Ianis Hagi, din nou doar rezervă la Rangers. Echipa sa s-a calificat în finala Cupei Ligii Scoției, acolo unde se va duela cu marea rivală Celtic
Gruparea de pe „Ibrox Park” s-a impus cu scorul de 2-1, grație golurilor marcate de Cyriel Dessers în minutul 49 și Nedim Bajrami în minutul 81. Pentru echipa adversă a punctat Andy Halliday în minutul 25.
Astfel, Rangers s-a calificat în marea finală care se va disputa, în mod tradițional, tot pe „Hampden Park”. Acolo, protestanții din Glasgow se vor duela cu marii rivali de la Celtic, într-un nou episod din legendarul derby „Old Firm”. Aceștia au câștigat fără probleme în cursul zilei de sâmbătă duelul cu Aberdeen, scor 6-0, pe aceeași arenă.
Așadar, revenind la Ianis Hagi, este destul de clar că încă el nu prea face parte din planurile antrenorului Philippe Clement, astfel încât „scăparea” sa ar putea fi reprezentată de un împrumut în primă fază în iarnă la Strasbourg, grupare de Ligue 1, aflată în prezent pe locul 9 în clasament.
Această variantă a apărut în ultimele zile în spațiul public, iar anumiți jurnaliști din Franța chiar s-au arătat încântați de acest scenariu, în care mijlocașul ofensiv român ar putea fi transferat chiar definitiv în viitorul apropiat de către această echipă, în cazul în care varianta împrumutului se va materializa în iarnă, iar ulterior el va avea evoluții bune.
Internaționalul român este monitorizat în această perioadă de către francezii de la Strasbourg
„Potrivit Onlymercato, RC Strasbourg și-a exprimat interesul pentru Ianis Hagi, un jucător român în vârstă de 26 de ani, care joacă ca mijlocaș ofensiv pentru Glasgow Rangers. Clubul alsacian ia în calcul posibilitatea obținerii jucătorului sub formă de împrumut.
Legat în prezent printr-un contract care durează până în iunie 2026, Hagi este recunoscut pentru eleganța și măiestria sa tehnică în domeniu. Aceste calități l-au făcut un creator de joc căutat și o parte vitală a naționalei României.
RC Strasbourg nu este singurul club care s-a arătat interesat de Hagi, și alte echipe și-au exprimat dorința de a-l avea în rândurile lor. Acest interes puternic demonstrează reputația și potențialul jucătorului pe scena internațională.
Strategia Strasbourgului ar putea include un împrumut, care ar permite clubului să-și întărească mijlocul terenului fără a suporta cheltuieli imediate. Această abordare este adesea adoptată pentru a integra talentul în timp ce se evaluează impactul potențial în cadrul echipei.
Hagi, cu stilul său distinctiv de joc, ar putea aduce o nouă dinamică echipei RC Strasbourg. Abilitatea sa de a orchestra jocul și de a crea oportunități ofensive s-ar putea dovedi valoroasă pentru clubul francez.
Dezvoltarea acestei posibile tranzacții va depinde de mulți factori, în special de negocierile între cluburile în cauză și de aspirațiile personale ale jucătorului. Cu toate acestea, interesul Strasbourg-ului subliniază ambiția sa de a se consolida cu talente de calibru internațional”, au notat în legătură cu acest subiect cei de la hommedumatch.fr.