Ianis Hagi (25 de ani) a fost reprimit la Rangers, iar românul a bifat primele minute în tricoul grupării de pe Ibrox, după 414 zile de absență.
Ianis Hagi le-a mulțumit fanilor lui Rangers pentru primire
După aproape un an și jumătate, Ianis Hagi a jucat pentru Rangers într-un meci oficial. Acest eveniment a fost celebrat de fanii scoțienilor, care l-au aplaudat pe fotbalistul român în momentul în care a ieșit la încălzire, iar mai apoi când a intrat pe terenul de joc.
Aceste lucruri nu au fost trecute cu vederea de către Ianis Hagi, care a ținut să transmită un mesaj de mulțumire: „Mulțumesc, Ibrox! Voi fi întotdeauna recunoscător pentru primirea de seara trecută”, a scris românul, pe Instagram.
Chiar și în perioada în care evolua la echipa secundă a lui Rangers, Ianis Hagi a continuat să fie iubit de către suporteri, iar aceștia din urmă le cereau celor din club să-l reprimească în lot pe român, lucru care s-a și întâmplat în cele din urmă.
”Ianis Hagi, la primul cartonaș roșu din carieră
Revenirea nu s-a produs așa cum s-ar fi așteptat Ianis Hagi, iar fotbalistul a fost eliminat în finalul meciului cu St. Johnstone, ca urmare a unui fault imprudent. A fost primul cartonaș roșu din cariera de profesionist a internaționalului român, iar asta s-a întâmplat într-un moment total nepotrivit pentru el.
Ianis Hagi vrea să-i recâștige încrederea antrenorului Philiipe Clement, chiar nu s-a bazat pe el în acest sezon. Până la eliminare, românul a intrat foarte bine în joc și chiar a oferit un assist la golul doi al celor de la Rangers, astfel că totul părea că merge în direcția dorită.
Dacă la capitolul cartonașe roșii, Ianis Hagi l-a primit aseară pe primul din carieră, românul are nu mai puțin de 26 de cartonașe galbene până în momentul de față.
”