Miercuri seara, Rangers s-a impus cu scorul de 3-0 în fața celor de la Aberdeen, în campionatul Scoției.
Ianis Hagi, pe teren timp de 79 de minute
Chiar dacă au existat informații din Scoția potrivit cărora Ianis Hagi va fi trecut pe bancă, internaționalul român s-a regăsit în primul 11 cu Aberdeen. Tricolorul a fost extrem de activ în terenul advers și chiar a zguduit puternic transversala, iar la finalul duelului a oferit câteva declarații.
„Le datorăm fanilor această victorie. Asta a fost obiectivul nostru, trebuie să fim mai consecvenți în 90 de minute și asta am făcut astăzi.
Este un joc din care putem lua o mulțime de aspecte pozitive și, sperăm, să continuăm așa. Cred că fiecare și-a făcut treaba, atacanții au fost foarte ageri în careu, am creat ocazii și eu. Vaclav își face treaba, așa că se simte bine.
Evident că îmi place să îmi creez șanse din afara careului, dar cel mai pozitiv lucru pentru mine este să mă implic pentru echipă și cred că asta este meseria mea și ceea ce vreau să fac de acum înainte.
Întotdeauna am făcut asta și acesta este întotdeauna primul meu instinct. Sper că în meciul următor vom putea marca mai mult”, a spus Ianis Hagi.
Ianis Hagi, locul 14 în topul salariilor de la Rangers
Aflat din 2020 la Rangers, Ianis Hagi a avut parte de mai multe suișuri și coborâșuri la clubul din Scoția. Ultima dată, fotbalistul român a fost nevoit să renunțe la o sumă importantă de bani pentru a fi reprimit la echipa mare a grupării de pe Ibrox.
Concret, Ianis Hagi trebuia să primească o majorare cu 300.000 de euro a salariului anual dacă ajungea la 100 de meciuri în tricoul celor de la Rangers. Forțat de împrejurări, fotbalistul a renunțat la acea clauză, iar în momentul de față câștigă 834.000 de euro anual.
Ianis Hagi ocupă locul 14 în topul salariilor de la Rangers. Lider este căpitanul James Tavernier, care încasează anual un venit în valoare de 2.3 milioane de euro, potrivit publicației interestingfootball.com.