I s-a cerut demisia lui Marius Croitoru de la FCU Craiova! Oltenii au fost îngenunchiați de CS Afumați

În vârstă de 43 de ani, Marius Croitoru a revenit la FCU Craiova în luna mai, după retrogradarea echipei în Liga 2.

Marius Croitoru nu mai este dorit de fani la FCU Craiova

Adus ca o garanție a succesului de către Adrian Mititelu, Marius Croitoru nu are deloc un mandat liniștit în Bănie. Ultimul rezultat, scor 0-3 cu CS Afumați, a fost picătura care a umplut paharul pentru fanii echipei, iar aceștia i-au cerut demisia antrenorului în finalul partidei.

Chiar dacă Adrian Mititelu a anunțat săptămânile trecute că postul lui Marius Croitoru nu este în pericol, patronul oltenilor este recunoscut pentru deciziile sale radicale, astfel că nu putem exclude o demitere în această perioadă.

Tehnicianul a mai condus formația din Bănie și în trecut, mai exact în perioada iunie – octombrie 2022.

Adrian Mititelu l-a sunat din octombrie pe Marius Croitoru să revină la FCU Craiova

Una dintre primele mutări făcute de Adrian Mititelu pentru noul sezon a fost reprezentată de readucerea lui Marius Croitoru pe banca tehnică. Cei doi au început să negocieze încă din luna octombrie a anului trecut, însă problemele avute de tehnician cu carnetul de antrenor l-au făcut să îi spună pas finanțatorului din Bănie.

Ulterior, Adrian Mititelu și Marius Croitoru s-au pus la masa negocierilor și în martie, însă nici atunci nu au reușit să ajungă la un acord.

În octombrie m-a sunat, înainte să-l pună pe Giovanni Costantino. Am avut acea problemă cu carnetul de antrenori și m-a împiedicat. După care, iarăși, în martie, am încercat, am fost la Craiova și am avut o discuție, dar nu s-a putut.

Acum a venit această posibilitate cu Liga 2, pentru că nu mă împiedică regulamentul, plus că intru în posesia carnetului de antrenor la sfârșitul lunii și lucrurile sunt ok„, a spus Croitoru, în podcastul numit Un Podcast.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare