Ieșirile publice ale lui Gigi Becali sunt de notorietate. Patronul FCSB se exprimă pe subiecte din diferite domenii de activitate, nu doar din fotbal, astfel că luările sale de poziţii ajung la un public cât mai larg şi mai diversificat.
Paradoxal, în ciuda notorietăţii omului de afaceri, familia latifundiarului din Pipera doreşte discreţie şi intimitate.
Giovanni Becali şi-a dat vărul e gol
Giovanni Becali, vărul lui Gigi Becali, a dezvăluit că familia finanțatorului campioanei i-a cerut acestuia din urmă să n-o implice în activitatea sa.
„I-au zis fetele lui Gigi nu mai vorbi de noi. Dar e greu să ieșim din blocajul în care suntem noi, ca persoane publice. Nici eu, care am făcut puşcărie, nu poţi să ieşi. Expunerea e un risc. Mie îmi face plăcere, să spun că am avut o viaţă frumoasă, să ajung la înțelepciunea asta.
Eram şi nervos înainte de proces, care n-a fost atât de curat, atât de cinstit. Şi Mourinho mi-a zis că e incredibil că am făcut puşcărie. Am închis gura, asta e justiţia, am respectat şi cu asta, basta!„, a declarat Giovanni Becali la gsp.ro.
Luminiţa Becali i-a interzis soțului său marele vis
Frământările de pe scena politică, după ce au fost anulate alegerile prezidenţiale din 2024, l-au pus pe gânduri pe Gigi Becali. Patronul FCSB s-ar fi gândit să candideze şi el la turul de scrutin din 2025, dar a fost împiedicat chiar de familie.
Finanțatorul campioanei, care a revenit în Parlament, fiind ales ca deputat pe listele AUR, a vrut chiar mai mult: postul de preşedinte al ţării.
Gigi Becali a menţionat însă că soţia lui, Luminiţa, s-a opus ideii.
„Eu zic că n-am putere să candidez, dar am eu putere și de șapte președinții. Dar nu mă lasă familia, ce să fac? Mi-era rușine să o spun, dar ți-o spun ție. Nu mă lasă familia!”, a declarat Gigi Becali pentru prosport.ro.