Harry Maguire, fundașul central al lui Manchester United, se află în centrul atenției după meciul cu Athletic Bilbao. În turul semifinalelor din actuala ediție de UEFA Europa League, formația din Premier League a câștigat în Spania, scor 3-0, și a luat o opțiune serioasă în ecuația calificării în ultimul act al competiției.
Apărătorul de sub comanda lui Ruben Amorim a fost comparat cu legendarul Diego Armando Maradona. Maguire s-a făcut remarcat prin aportul ofensiv neobișnuit. El a contribuit decisiv la golul marcat de Casemiro, prin care a fost consemnată deblocarea tabelei în minutul 30.
Harry Maguire, comparat cu regretatul Diego Armando Maradona după Bilbao – United 0-3
Maguire, ajuns în postura de extremă, a centrat foarte bine în careul bascilor. Ugarte a recepționat balonul și a recentrat cu capul, iar brazilianul Casemiro a trimis mingea în plasă. Apărătorul englez a fost eroul fazei respective.
De regulă, Maguire este luat la țintă de fanii „diavolilor” după meciurile lui United. Acum, situația s-a modificat, iar fundașul este privit cu ochi buni de suporteri. Nu numai susținătorii lui Manchester United au o părere bună despre el în urma încleștării dintre Bilbao și formația britanică.
Fanii l-au comparat pe Maguire cu Ronaldinho, Ronaldo și Lamine Yamal. Cea mai tare imagine apărută în acest context? Cea pe care Diallo, coechipierul lui Maguire, a postat-o pe contul personal de Instagram. El l-a comparat pe fundașul lui United cu uriașul Maradona, în baza calității tehnice de care a dat dovadă englezul contra lui Bilbao. Celebrul jurnalist italian Fabrizio Romano a observat gestul lui Diallo.

Este veselie în rândul suporterilor lui United. Și jucătorii sunt relaxați acum, după 3-0 cu Bilbao. Totuși, un fost fotbalist de legendă al echipei de pe „Old Trafford” a tras un semnal de alarmă pentru băieții lui Ruben Amorim.
Paul Scholes nu este pe deplin convins de faptul că soarta calificării a fost rezolvată
Paul Scholes s-a arătat convins de faptul că Manchester United a comis o eroare în Spania. După părerea sa, ar fi fost cazul ca englezii să pună o presiune mai mare pe adversari în repriza a doua, pentru a înscrie mai mult. Scholes este conștient că United poate fi întoarsă pe propriul teren, unul dintre motive fiind acela că echipa din Premier League și-a pierdut strălucirea de altădată.
„Încă mai cred că în a doua repriză au fost un pic neglijenți. Cred că ar fi putut să gestioneze jocul puțin mai bine, eventual să se îndrepte spre golurile patru și cinci. Dar când joci cu 10 oameni, nu le dai celorlalți nici măcar o șansă să aibă mingea.
Cred că dacă ar fi păstrat mai bine mingea, ar mai fi marcat un gol. Singurul lucru pe care nu l-au vrut a fost să primească un gol, iar asta nu părea că se va întâmpla. Ei ar trebui să fie favoriți acum. Ai fi foarte încrezător că se vor califica.
La 3-0 ar trebui să se termine, dar cu United din zilele noastre nu știm cu adevărat ce vom primi. Au fost învinși acasă cu 0-3 de câteva echipe în acest an”, a declarat Scholes.