Hansi Flick, impresionat de Jules Kounde: „Este incredibil! Nu am mai văzut așa ceva”

Barcelona are un start excelent în La Liga, obținând doar victorii în toate cele șapte meciuri disputate până acum. Înaintea partidei împotriva Osasunei, Hansi Flick, antrenorul catalanilor, a vorbit despre Jules Kounde, unul dintre cei mai în formă jucători ai echipei.

Tehnicianul a lăudat atitudinea profesionistă a fundașului francez, dezvăluind că acesta insistă să se antreneze chiar și după meciuri, lucru rar întâlnit la acest nivel.

„Este incredibil! Mie nu mi s-a mai întâmplat niciodată asta. După meci, el vrea să se antreneze… Este un mare profesionist, are mare grijă de el din punct de vedere fizic. La fiecare antrenament, vrea să dea totul. Această atitudine nu este obișnuită, dar este foarte bună”, a declarat Flick.

Jules Kounde: „Disciplina este cheia succesului

Kounde, care are o chimie excelentă pe teren cu Lamine Yamal, a vorbit recent despre secretele din spatele performanțelor sale fizice. Într-un interviu acordat publicației Le Parisien, fundașul francez a dezvăluit că și-a construit cariera pe bazele muncii și disciplinei, inspirându-se dintr-o declarație de a lui Tierry Henry.

Cred că Thierry Henry a fost cel care a spus că munca grea și disciplina sunt talent. Îmi place foarte mult această idee pentru că mă identific complet cu ea. Sunt un jucător talentat, dar nu, cum spun unii, nu am un talent ieșit din comun. Mă bucur să văd că eforturile mele dau rezultate„, a spus Kounde conform Eurosport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare