Hansi Flick a refuzat contractul oferit de FC Barcelona, tehnicianul german având un stil foarte clar de a negocia.
Hansi Flick nu vrea să semneze contractul oferit de Barcelona: „Nu sunt genul ăsta de antrenor!”
Hansi Flick, în vârstă de 60 de ani, se află în prezent sub contract cu FC Barcelona, acordul său actual fiind valabil până la data de 30 iunie 2026.
Cu toate acestea, oficialii clubului catalan nu par dispuși să aștepte până la apropierea termenului limită pentru a clarifica viitorul antrenorului german. Dimpotrivă, aceștia se gândesc deja la o colaborare pe termen și mai lung și fac eforturi pentru a-l convinge să își prelungească șederea pe banca tehnică a formației blaugrana.
Totuși, antrenorul german a ieșit public pentru a infirma aceste informații. Flick a transmis că nu a luat încă nicio decizie legată de extinderea înțelegerii și a dat de înțeles că anumite detalii prezentate în presă sunt doar zvonuri.
„Nu sunt genul de antrenor care să semneze pe trei ani și să-și asigure viitorul. Nu sunt tipul. Îmi place să lucrez la cel mai bun club din lume, dar mentalitatea mea e să o iau an cu an.
Asta e situația și în prezent. Mai am un an de contract și, dacă lucrurile merg bine, poate va fi încă unul. Nu cred că am terminat treaba, nu știu cât timp mi-a mai rămas aici, dar vreau să termin lucrurile într-o notă pozitivă”, a spus Flick, citat de cotidianul spaniol Sport.
Andrei Rațiu a admis că este pregătit să semneze cu Barcelona. Fundașul României s-a descătușat pentru presa din Spania
În luna februarie, Andrei Rațiu a fost fotbalistul din La Liga ce a înregistrat oficial cea mai mare viteză în timpul unui joc, respectiv 35.7 km/h.
În mod evident, fundașul dreapta român a fost deci și cel mai rapid jucător din echipa sa, motiv pentru care el a fost răsplătit cu un premiu.
Cu această ocazie, fotbalistul în vârstă de 26 de ani a acordat un scurt interviu pentru o publicație apropiată de cei de la Rayo Vallecano.
Printre altele, el a spus că simte că în prezent se află în cea mai bună formă a carierei sale de până acum și, de asemenea, a punctat că în acest moment el și coechipierii lui pot spera chiar și la o eventuală calificare în cupele europene la finalul acestui sezon.
„Am văzut că l-am depășit pe Alvaro Garcia și sunt fericit. Am revăzut acel gol cu Sevilla și a fost într-adevăr un gol frumos. Am fost norocos și a intrat în plasă. Sunt la cel mai înalt nivel de când am început să joc la Rayo Vallecano și mă simt bine aici.
Sper că vom ajunge în Europa. Putem visa, dar trebuie să fim conștienți care este principalul nostru obiectiv. Pentru mine, Rayo este o familie. Grupul și fanii sunt incredibili, aș numi Rayo o familie”, a spus Andrei Rațiu pentru cei de la Union Rayo.