Sign in / Join

Halep, a doua jucătoare a lumii pe zgură

1166
0
Share:

Cu mai puțin de o săptămână înainte de startul celui de-al doilea Grand Slam al anului (Roland Garros), Simona Halep continuă să rămână una dintre cele mai apreciate jucătoare pe zgură.

halep

Asta, deși cel mai recent rezultat pe care l-a înregistrat a fost un eșec – eliminare în turul 1 la Roma. Miercuri, wtatennis.com a clasat-o pe 2 în ierarhia celor mai bune jucătoare pe zgură! Pare de necrezut, dar Simona Halep rămâne în top pe această suprafață grație punctelor acumulate în special la Madrid Open, acolo unde a disputat și câștigat finala.

  • Turneul de la Roland Garros (Paris/ 22 mai-5 iunie), dotat cu premii totale în valoare de peste 32 de milioane de dolari, va alinia la start cel puţin patru românce aflate pe tabloul principal – Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru.

În încercarea de a găsi jucătoarele „specialiste” pe zgură, suprafaţa pe care se dispută turneul, oficialii WTA au alcătuit un clasament în care Simona Halep se află pe locul 2, după liderul mondial Serena Williams. Constănţeanca în vârstă de 24 de ani a câştigat turneul de la Roland Garros pe perioada junioratului (2008), după o finală cu o altă româncă, Elena Bogdan.

Clasamentul „specialistelor” pe zgură:

  • Serena Williams (SUA) – 3364.25 puncte;
  • Simona Halep (România) – 2491.25 puncte;
  • Angelique Kerber (Germania) – 1647 de puncte;
  • Petra Kvitova (Cehia) – 1640.25 puncte;
  • Lucie Safarova (Cehia) – 1640.25 puncte;
  • Carla Suarez Navaro (Spania) – 1517.5 puncte;
  • Sara Errani (Italia) – 1472.25 puncte;
  • Ana Ivanovic (Serbia) – 1356.5 puncte;
  • Garbine Muguruza (Spania) – 1205 puncte;
  • Madison Keys (SUA) – 1139.75 puncte

La limita Top 10, respectiv pe locul 11, se află o altă româncă, Irina Begu, clasată pe poziția a 28-a în ierarhia WTA, cu 1125 de puncte câştigate pe zgură. În 2014, Simona Halep a reuşit să ajungă în finala turneului de la Roland Garros, pe care a pierdut-o în faţa Mariei Şarapova, în trei seturi, scor 4-6, 7-6, 4-6. De partea cealaltă, Irina Begu a ajuns, săptămâna trecută, în semifinalele turneului de la Roma, unde a fost eliminată de Serena Williams (4-6, 1-6).

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER