Grecii știu totul despre FCSB înaintea meciului cu PAOK! Cum va arăta primul 11, dar și la ce se așteaptă Răzvan Lucescu

FCSB se duelează în această seară, de la ora 19:45, cu PAOK în returul play-off-ului de accedere în optimile de finală ale Europa League.

Grecii au temele făcute înaintea meciului de la București

FCSB are un moral excelent înaintea partidei cu PAOK, formație pe care a învins-o de două ori în câteva luni. Trupa lui Răzvan Lucescu nu predă însă armele și a venit la București pentru a întoarce soarta calificării în favoarea sa.

Jurnaliștii greci au analizat-o bine pe FCSB și au reușit să găsească cheia din jocul campioanei României. Totodată, elenii au fost atenți la declarațiile lui Gigi Becali în ceea ce privește formula de start.

Becali, potrivit tacticii sale preferate, a subliniat că echipa sa va fi formată din același 11 ca în meciul tur, pentru că, după cum a spus Mircea Lucescu, un unsprezece câștigător nu se schimbă. În consecință, cel mai probabil îi vedem pe Târnovanu, Crețu, Ngezana, Mihai Popescu, Radunovic (de la dreapta la stânga în apărare), Șut și Chiricheș, Miculescu (dreapta), Cisotti și Tănase (stânga), iar Bîrligea în centrul atacului.

Reamintim că Olaru, Lixandru și Octavian Popescu sunt accidentați. Având în vedere cum a jucat Steaua (n.r. FCSB) pe Toumba, este clar că se va alinia împotriva lui PAOK cu o formație strânsă, care caută să joace dur și să-i deranjeze pe adversari. După cum a dezvăluit, Răzvan Lucescu a vorbit mult cu jucătorii săi și crede că aceștia vor răspunde, nu vor pierde controlul și atunci când va fi nevoie vor juca și un pic mai dur”, au scris grecii.

Elias Charalambous, înainte de FCSB – PAOK

„Echipele se cunosc foarte bine, nu vor fi multe surprize sau schimbări. În aceste meciuri, detaliile vor face diferența. O știm pe PAOK foarte bine, PAOK ne știe foarte bine.

Mâine avem un meci foarte dificil. Trebuie să fim concentrați. Luăm jocul pas cu pas, ne focusăm pe meciul de mâine. Mereu simțim presiune.

(n.r. Despre declarațiile lui Răzvan Lucescu de după meciul tur) Am mai fost întrebat despre asta după meci. Nu judec pe nimeni, îl respect pe Răzvan Lucescu. Mie nu-mi plac jocurile minții, prefer să mă ocup de echipă. Până la urmă, nu a spus ceva special. Nu vreau să comentez.

Cred că mâine sunt șanse 50-50. Diferența de un gol nu e mare. Jocul începe de la 0, e clar pentru toată lumea. Nu se simte că avem prima șansă. Trebuie să felicit România, fotbalul din România! Toată lumea s-a pus la punct pentru a avea un gazon la standarde europene. Românii trebuie să fie mândri de asta. Vom avea un gazon de top mâine.

Va fi o mare greșeală să ne concentrăm pe remiză. Mâine trebuie să ne concentrăm pe victorie, e singura variantă! Sper să putem scrie istorie, pentru club, pentru jucători. Suntem pregătiți pentru orice scenariu”a declarat antrenorul principal de la FCSB la conferința de presă premergătoare jocului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare