Raul Florucz devine pe zi ce trece o opțiune din ce în ce mai viabilă pentru naționala României, iar recent chiar a anunțat că a început deja demersurile pentru obținerea cetățeniei.
El este un atacant în vârstă de 23 de ani, care se simte foarte bine și în flancul drept al liniei ofensive, născut și crescut în Austria din părinți români, originari din Arad.
Raul Florucz de la Olimpia Ljubljana a ajuns golgheter în Slovenia și se pregătește să debuteze la naționala României
Și-a făcut junioratul de asemenea în această țară, iar ulterior a ajuns în Croația, acolo unde a evoluat de-a lungul timpului pentru mai multe echipe, cum ar fi Lokomotiva Zagreb sau NK Jarun.
În vara anului 2023, Florucz a fost transferat de slovenii de la Olimpija Ljubljana de la formația din capitala Croației în schimbul sumei de 100.000 de euro.
La această echipă a avut evoluții foarte apreciate până în prezent, iar acum a devenit chiar golgheterul campionatului, la egalitate cu alți trei fotbaliști.
Atacantul care la nivel de juniori a evoluat pentru Austria, cotat în prezent de Transfermarkt la 700.000 de euro, a marcat singurul gol al meciului din deplasare cu rivalii de la Celje, în minutul 50, și a ajuns astfel la șase reușite până acum în acest sezon. De asemenea, Florucz se mai poate lăuda și cu trei pase decisive.
„Dacă am avut noroc? (n.r. Aluzie la o reacție avută în acest sens de portarul advers) Întotdeauna spun că norocul este binevenit în fotbal, dar de data asta am vrut să șutez la colțul lung! A fost un joc greu, aveam planul nostru și poate nu arăta cel mai bine, dar până la urmă important este că am mai luat trei puncte”, a spus el la finalul acestui meci, citat de jurnaliștii de la nogomania.com.
Atacantul născut și crescut în Austria din părinți români a dezvăluit recent că a demarat procedurile pentru obținerea cetățeniei
În urma acestui rezultat, Olimpija Ljubljana și-a păstrat primul loc în clasamentul din Slovenia după primele 14 etape din această stagiune, cu 31 de puncte, trei în plus față de Maribor, ocupanta poziției secunde în acest moment.
După cum s-a notat deja, Raul Florucz a transmis recent prin intermediul presei din Austria că își dorește să evolueze pentru echipa națională a României.
De asemenea, el a anunțat că a inițiat deja demersurile în vederea obținerii cetățeniei române și, în plus, a lăsat de înțeles inclusiv că există interes din partea FRF în acest sens.
„Ce pot să spun este că România e foarte interesată de mine pentru a juca la echipa națională, iar când o națională te caută nu poți refuza. Acum se pregătesc actele pentru cetățenia română, însă este foarte puțin probabil să joc pentru România în noiembrie pentru că aceste aspecte organizatorice necesită timp.
Când un antrenor atât de mare precum Mircea Lucescu vine la tine și îți spune că te vrea la echipa națională ești mândru. Să fim sinceri, eu nu sunt un nume mare.
Sincer să fiu, nu m-am gândit niciodată la vreo echipă națională. Mereu am spus că voi merge la naționala care mă va căuta prima. Desigur, am legături și în Austria, pentru că acolo m-am născut și am crescut. Familia și toți prietenii mei sunt acolo, dar România a făcut pasul în față și, așa cum am spus, nu poți refuza o echipă națională”, a spus el recent.
Cum au reacționat cei de la FRF
La scurt timp, Mihai Stoichiță, directorul tehnic din cadrul Federației Române de Fotbal, a fost contactat de Sport pe Surse pe seama acestui subiect și a oferit următoarea reacție:
„Credeți că el a început procesul de cetățenie fără să știm noi? Nu pot să vă spun mai multe în momentul de față, el a prezentat adevărul. Probabil, în 3 luni va obține cetățenia.
(n.r. dacă Mircea Lucescu a discutat cu Raul Florucz) Asta ar trebui să-l întrebați pe selecționer. Eu vorbesc cu Mircea Lucescu o dată la 3 zile și pot să vă spun ce fac eu (n.r. râde)”.