Giovanni Becali, replică dură pentru Ianis Hagi: „Doamne ferește! Am vorbit doar spre binele lui, mereu i-am luat apărarea”

Giovanni Becali a reacționat la scurt timp după ce Ianis Hagi a transmis în mediul virtual un mesaj destul de neplăcut pentru fostul agent FIFA.

Mijlocașul ofensiv de la Rangers s-a arătat deranjat de faptul că vărul lui Gigi Becali este prezentat de multe ori în spațiul public din România drept impresarul său.

Ianis Hagi a ținut să precizeze că Giovanni Becali nu vorbește în numele lui

Internaționalul român în vârstă de 25 de ani s-a dezis practic de omul care l-a susținut frecvent la nivelul discursului public în ultima perioadă, una foarte complicată pentru fotbalist prin prisma problemelor sale de la Rangers, și a ținut să sublinieze că interesele sale sunt apărate deja de destul de mult timp de către o altă firmă de impresariat.

„Cu tot respectul pentru presă și ca să clarific, vă rog să nu mai folosiți declarațiile lui Giovanni Becali ca și cum ar fi ale impresarului meu sau ale mele.

Nu este impresarul meu, sunt sub contract cu agenția Actalent de mai bine de 4 ani și ei sunt singurii care mă reprezintă și care vorbesc în numele meu”, a scris Ianis Hagi pe Instagram.

Reacția fostului agent FIFA: „Doamne ferește!”

În mod evident, Giovanni Becali a fost destul de deranjat de această reacție a fiului lui Gică Hagi și a ținut să îi transmită că de fiecare dată a vorbit despre el în spațiul public doar pentru a încerca să îl ajute.

„Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui. Niciodată nu am pretins ca sunt impresarul lui.

Mereu i-am luat apărarea și atât, nimic mai mult”, a spus fostul agent FIFA, potrivit iamsport.ro.

Impresarul a susținut chiar recent că antrenorul lui Rangers greșește în raport cu internaționalul român

Cel mai recent, în contextul în care este clar că Ianis Hagi nu face în acest moment parte din planurile belgianului Philippe Clement, antrenorul lui Rangers, omul care în prezent deține o firmă de impresariat alături de fratele său Victor a dorit să aducă în atenția opiniei publice faptul că gruparea din Glasgow nu a avut un start prea bun de sezon în Scoția, iar cei mai mulți dintre fani nu sunt deloc mulțumiți de tehnician, fapt care ar putea, și ar trebui, să întoarcă lucrurile în favoarea fotbalistului român în perioada următoare.

„Lui Ianis i se întâmplă un lucru pe care îl contestă și suporterii. Dacă ne uităm la rezultatele pe care le-a avut Glasgow până acum, Rangers a făcut un meci egal și Celtic s-a dus la două puncte, i-au bătut cu 3-0 și în meciul direct și sunt la 5 puncte, deci situația primului loc e cam rezolvată în Scoția. Nu e ca în Anglia, unde poți să revii cum a revenit Manchester City de la 5-6 puncte de Arsenal și a terminat pe locul 1.

În Scoția sunt două echipe mari și late care joacă pentru primele două locuri. Și se pare că Glasgow (n.r. Rangers) e destinată să rămână pe locul doi. Ăsta e un avantaj pentru Ianis pentru a putea, mai ales cu ajutorul suporterilor care sunt nemulțumiți de acest Clement, să poată să revină să joace și chiar să fie titular la Glasgow Rangers.

Ar fi păcat să nu joace măcar până în iarnă, chiar titular, după care, după modul cum va juca, probabil din iarnă vor exista alte oferte. N-am auzit de nicio ofertă pentru Ianis din Grecia”, a spus Giovanni Becali pentru fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare