Giovanni Becali (72 de ani) este un personaj cu influenţă mare în fotbalul românesc, dar cu un renume important şi în Italia. Fostul agent, acum colaborator al firmei de impresariat pe care a fondat-o, a vorbit despre soarta românilor care activează în Serie A.
Vărul lui Gigi Becali de la FCSB a punctat că Dan Şucu, afaceristul care a preluat Genoa, nu i-a solicitat încă niciun fotbalist.
Giovanni Becali se concentrează pe tinerii români
După ce Nicolae Stanciu (31 de ani), căpitanul naţionalei României, a ajuns la un acord cu Genoa pentru un transfer din vară, fostul impresar a analizat activitatea românilor implicaţi în fotbalul din Peninsulă.
”De ce crezi tu că băieții de la firmă au început să alerge după tineri de 17-18 ani? Dacă ai un grup de 7-8, trebuie să iasă unul bun. Trebuie cântărit.
Și dacă ar semna cu o echipă mare un jucător, îl împrumută. Ai văzut, Real Madrid a dat 35-40 de milioane de euro pe un jucător, anul acesta, cel mai probabil îl împrumută.
Noi nu facem față cu Parma, dar cu Lazio…. Să vedem dacă se salvează Parma, acum sunt pe un post bun. Pisa e 80-85% promovată, avem trei jucători acolo.
La Genoa nu mi-a solicitat Șucu pe nimeni. L-a luat pe căpitanul echipei naționale (n.r. Stanciu). Noi începem o reconstrucție acum”, a declarat Giovanni Becali, la Digi Sport Matinal.
Şucu ar putea face afaceri cu Juventus
Genoa, locul 12 în Serie A, l-ar putea trimite pe Koni De Winter la Juventus. Fundașul central de 22 de ani ajunsese la „Grifoni” tocmai de la torinezi, dar „Bătrâna Doamnă” a păstrat 25% dintr-un viitor transfer.
Șucu ar dori între 25 și 30 de milioane pentru stoperul belgian, dar Juventus nu oferă mai mult de 15 milioane de euro. Când l-a cumpărat, Genoa a plătit 8 milioane de euro pentru Koni De Winter, un belgian care a mai trecut şi pe la Empoli.