Gigi Becali (66 de ani) se află în căutarea unui atacant în această iarnă.
Este nemulțumit de Daniel Popa, adus chiar la insistențele sale de la Universitatea Cluj. Țintele lui Gigi Becali sunt Denis Alibec, Mamadou Thiam, Vladislav Blănuță sau Louis Munteanu, însă, la ora actuală, aceste mutări par imposibile pentru FCSB.
Ionel Dănciulescu: „E greu să găsești un atacant bun în perioada asta”
Ionel Dănciulescu a făcut o analiză clară a celor de la FCSB și a ajuns la concluzia că roș-albaștrilor le mai trebuie un număr 9. Fostul mare atacant a făcut o comparație între Daniel Bîrligea și Daniel Popa și a spus că cei doi sunt diferiți din toate punctele de vedere.
Totodată, Ionel Dănciulescu i-a transmis și un mesaj clar lui Gigi Becali, care visează să ajungă în grupele Champions League în sezonul următor.
„E greu să găsești un atacant bun în perioada de iarnă. Nu știu ce să zic. Dacă vrei cu adevărat ceea ce își dorește cu adevărat patronul FCSB-ului, intrarea în Champions League, atunci da, mai trebuie un atacant. Problema este să nu plece Bîrligea, să nu plece Olaru.
Poate și grupa aceasta din Europa League îi poate încălzi pentru ceea ce va urma la anul. Daniel Popa este un alt tip de jucător. Este bătăios, dar Bîrligea are și calitatea de a ataca spațiile, de a juca mereu cu spatele la poartă. E și un marcator, e clar. FCSB poate face mai multe pe partea ofensivă când îl are pe Bîrligea”, a spus Dănciulescu, pentru Sportpesurse.ro.
Bogdan Stancu a numit atacantul ideal pentru FCSB
Bogdan Stancu este unul dintre foștii golgheteri ai FCSB-ului, iar „Motanul” a vorbit acum despre postul de atacant de la campioana României. Pe lângă Daniel Bîrligea, Gigi Becali își mai dorește un om de gol, iar Louis Munteanu este varianta cea mai bună.
Bogdan Stancu îl vede pe fotbalistul CFR-ului drept singurul capabil din Superliga să evolueze pentru FCSB, însă este conștient de faptul că lui Gigi Becali nu îi va fi deloc ușor să-l aducă.
„Cred că orice atacant de valoare e binevenit, echipa fiind angrenată în toate competițiile. Ai nevoie de jucători care pot face diferența. În momentul de față, din Superliga, cred că Louis Munteanu ar fi o variantă foarte bună. Este un jucător cu potențial și execuții foarte bune, însă sunt convins că CFR nu îl va ceda așa ușor”, a spus Bogdan Stancu, pentru Sportpesurse.ro.