Gigi Becali renunţă la omul care le-a uşurat viaţa lui Mihai Pintilii şi Elias Charalambous la FCSB

Patronul FCSB a decis despărţirea de unul dintre oamenii care au contribuit la succesul echipei în sezonul trecut. Ovidiu Petre, analistul-video al roş-albaştrilor, nu mai rămâne în staff-ul tehnic condus de Mihai Pintilii şi Elias Charalambous.

Dacă în privința majorității covârșitoare a celor din staff s-a decis să se facă o propunere de prelungire, există și unul care nu va fi ofertat și astfel va fi nevoit să părăsească echipa.

Zottu rămâne singurul analist

E vorba despre Ovidiu Petre, care a îndeplinit rolul de analist. Plecarea lui nu va lăsa descoperit staff-ul tehnic, pentru că în club există un analist, care are de mai multă vreme acest rol. E vorba despre Ionuț Zottu, conform golazo.ro.

FCSB a cucerit titlul în România și va evolua în preliminariile Champions League, iar Gigi Becali nu concepe altceva decât accederea în grupele competiției.

Ţintele lui Becali

Pentru a-și îndeplini obiectivul, Gigi Becali a făcut primele două mutări și i-a adus pe David Kiki, respectiv Daniel Popa. Afaceristul din Pipera nu vrea să se oprească aici și mai are pe listă cel puțin trei jucători: Louis Munteanu, Florin Tănase, William Baeten, anunță Spotmedia.

Totodată, FCSB mai are în plan să transfere și un mijlocaș central, pentru a întări o zonă în care sunt folosiți Adrian Șut sau Mihai Lixandru.

Conform sursei menționate mai sus, Gigi Becali a decis să urgenteze negocierile pentru fotbaliștii menționați anterior, asta deoarece își dorește ca jucătorii să fie prezenți la reunirea de pe 14 iunie și să efectueze mai apoi perioada de pregătire sub comanda lui Elias Charalambous.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare