Gigi Becali începe negocierile pentru fotbalistul din România: „Altul mai bun nu e”. Vrea să le dea lovitura rivalelor

Gigi Becali (66 de ani) plănuiește să facă doar câteva modificări în lotul FCSB, în această iarnă.

Juri Cisotti, ținta lui Gigi Becali

În fereastra de transferuri din această iarnă, Gigi Becali vrea să aducă un mijlocaș și un atacant. Dacă în privința numărului 9 încă sunt discuții, în zona mediană lucrurile sunt clare.

Juri Cisotti este ținta principală a FCSB-ului, iar Gigi Becali l-a delegat pe MM Stoica să rezolve transferul. Mijlocașul italian se află în ultimele 6 luni de contract cu Oțelul, dar mai este dorit și de Dinamo, respectiv Rapid.

„Cisotti e un jucător care ne interesează, dar să vedem negocierile. Eu nu știu contractul lui. Eu am spus că vreau un mijlocaș și un atacant. Alt mijlocaș mai bun decât Cisotti în România nu e. La atacant nu știu. MM știe de Cisotti, eu nu vorbesc de Cisotti. Vă dau cuvântul meu, habar nu am, nu am vorbit. El trebuie să rezolve asta”, a spus Gigi Becali, potrivit Digi Sport.

2025 începe tare pentru FCSB

FCSB a mers pe toate fronturile în acest sezon, astfel că elevii lui Elias Charlambous au trebuit să se împartă între campionat, Europa League și Cupa României.

La începutul lunii ianuarie, FCSB se va reuni și va susține cantonamentul de iarnă în Antalya, în perioada 5-16 ianuarie. Apoi, pe 17 ianuarie va fi prima etapă din Superliga în 2025, iar roș-albaștrii vor primi vizita celor de la Hermannstadt. 

Urmează apoi duelurile din Europa League cu Qarabag și Manchester United, pe lângă meciurile tari din Superliga, acolo unde FCSB trebuie să tragă tare și să se mențină cât mai sus în play-off.

Calificată deja în play-off-ul Europa League, FCSB va juca în această fază a competiției pe 13, respectiv 20 februarie. Potrivit simulărilor repetate, campioana României are cele mai mari șanse să dea peste Real Sociedad, una dintre echipele puternice din Spania.

Dacă ajunge mai departe, FCSB va juca în optimile Europa League, fază care se va disputa în perioada 6-13 martie 2025.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare