Gigi Becali a vorbit din nou în mod public despre ratarea transferului lui Elvir Koljic în favoarea celor de la Rapid și de data aceasta l-a menționat și pe omologul Dan Șucu în discursul său.
Gigi Becali s-a îndreptat acum și către Dan Șucu după „deturnarea” transferului lui Elvir Koljic
Concret, chiar dacă a susținut din nou că a decis el la un moment dat să se retragă din această cursă, patronul de la FCSB le-a transmis rivalilor din Giulești că, în viziunea sa, nu au procedat în mod fair-play în situația dată.
Mai exact, finanțatorul campioanei României consideră că, în contextul în care știau deja că el se afla în discuții destul de avansate cu Mihai Rotaru de la Universitatea Craiova pentru aducerea atacantului bosniac, rapidiștii nu ar fi trebuit să intervină pentru a încerca să „deturneze” această mutare, ceea ce de altfel s-a și întâmplat în cele din urmă.
De asemenea, omul de afaceri a mai ținut cu această ocazie și să readucă în atenția opiniei publice acel episod care a avut în prim-plan transferul lui Daniel Bîrligea de la CFR Cluj la FCSB. Și atunci, susține Becali, cei de la Rapid ar fi încercat să intervină, chiar după ce atacantul semnase deja contractul cu echipa roș-albastră.
Ce l-a deranjat pe patronul de la FCSB: „Eu nu mă duc peste ei, așa ceva nu se face”
Astfel, în acest context, Gigi Becali s-a arătat din nou destul de dezamăgit de modul în care crede el că alege Dan Șucu să se comporte în astfel de situații și, în mod evident, s-a exprimat destul de clar în acest sens.
„Dacă văd că face unu’ vizita medicală pentru Rapid, nu mă duc eu peste ei. Așa ceva nu se face. Doar că eu deja renunțasem, deci gestul e deranjant, nu l-a furat pe Koljic.
Eu renunțasem, dar Șucu nu știa. La Bîrligea, eu semnasem contractul cu CFR și ei încercau să deturneze jucătorul. Nu e în regulă. Dar e problema lui.
Dacă el așa vede loialitatea și respectul în afaceri… Eu spun că e greșit. Vezi Dumnezeu cum face? Ei au vrut să vină peste noi, dar au luat o marfă la care noi renunțasem.
I-am făcut jocul lui Rotaru, că a luat 500.000, nu 200.000. Acum, dacă văd că CFR are un jucător la vizita medicală și s-a înțeles cu Dinamo, să vin eu să zic acum să mi-l dea mie? (n.r. o situație ipotetică oferită de Becali).
Nu se face. Sunt adeptul concurenței, dar până la o limită, e vorba de bun simț”, a spus Gigi Becali, citat de gsp.ro.