Gigi Becali, față în față cu o nouă lovitură financiară! Cum poate obține 5 milioane de euro

Gigi Becali (66 de ani) este recunoscut ca fiind un afacerist de succes nu numai în fotbal, ci în domeniile în care este implicat.

Joyskim Dawa, ultima lovitură dată de Gigi Becali?

De-a lungul anilor, Gigi Becali a încasat sume importante de pe urma transferurilor în străinătate a unor fotbaliști precum Vlad Chiricheș, Nicolae Stanciu, Dennis Man sau Florinel Coman, iar afaceristul din Pipera poate da o nouă lovitură financiară.

Concret, Joyskim Dawa este dorit de mai multe cluburi din Anglia, iar un transfer al fundașului pare iminent în această iarnă. Britanicii scriu că fotbalistul are o clauză de reziliere în valoare de 4 milioane de lire sterline (aproximativ 4.8 milioane de euro), o sumă care nu este una de speriat pentru formațiile interesate.

Ca o comparație, în cazul în care va fi vândut contra sumei vehiculate de englezi, atunci Gigi Becali va obține un profit de aproximativ 14 ori mai mare în cazul lui Joyskim Dawa, sosit în vara anului 2022 de la FC Botoșani, pentru 350.000 de euro.

Joyskim Dawa, pe lista mai multor cluburi din Anglia

Joyskim Dawa a devenit titular de drept la FCSB, iar evoluțiile sale au fost unele consistente. Drept dovadă, fotbalistul camerunez a intrat pe radarul unor cluburi importante, iar presa din Anglia a venit cu o informație de ultim moment.

Potrivit Mirror, Joyskim Dawa este dorit de Leeds, Everton și Fulham, în timp ce Leicester City și Burnley au cerut și ele informații suplimentare despre jucător. Rămâne de văzut ce decizie va lua Gigi Becali în privința fotbalistului, pe care l-a adus de la FC Botoșani pentru 350.000 de euro.

Scouterii mai multor cluburi din Anglia și din Europa l-au văzut pe fundașul central transformându-se în omul meciului într-o victorie curajoasă a FCSB-ului, scor 1-0, în deplasare la PAOK, înainte de pauza internațională„, au scris englezii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare