Gigi Becali duce lipsă de conflicte cu patronii din SuperLiga! Mesaj direct pentru Ioan Varga, Dan Șucu și Mihai Rotaru: „Nu ai cu cine să te cerți”

Gigi Becali (66 de ani) este cunoscut pentru stilul în care tratează anumite subiecte, fie legate de fotbal, fie cu privire la alte activități din viața de zi cu zi.

Patronul de la FCSB și-a exprimat public opinia în legătură cu rivalii din principala competiție internă. Ioan Varga, Dan Șucu și Mihai Rotaru au fost analizați de latifundiar.

Gigi Becali nu mai găsește un conducător cu care să se poată contra: „Eu sunt singurul obraznic”

Gigi Becali a utilizat cuvântul „cuminți” atunci când i-a caracterizat pe omologii din SuperLiga. În viziunea sa, nu va putea intra în conflicte cu Varga, Șucu și nici cu Rotaru din acest motiv.

De asemenea, omul de afaceri de la „cârma” actualei campioane a României a mărturisit, mai în glumă, mai în serios, că s-a mai temperat în ultima vreme, deși păstrează în continuare o anumită doză de trufie.

„Cu Șucu nu poți să te cerți, e un om prea cuminte. Neluțu Varga, la fel, e și el cuminte, nu ai cu cine să te cerți. M-am cumințit și eu, înainte eram mai sălbatic. Și Rotaru e cuminte, eu sunt singurul obraznic”, a afirmat Gigi Becali, potrivit digisport.ro.

Becali a prevestit un scenariu dramatic pentru Șucu, care recent a devenit acționar majoritar la Genoa

Dan Șucu, șeful de la Rapid, a preluat 77% din acțiunile clubului Genoa, cel mai vechi de pe scena fotbalului italian. În acest context, Gigi Becali și-a dat cu părerea.

Patronul FCSB-ului nu privește cu ochi buni lovitura afaceristului care o conduce pe una dintre rivalele bucureștene. Becali a transmis că, în cazul în care proprietarul Mobexpert va fi nevoit să „spargă” mai mult de 20.000.000 de euro anual în cadrul „grifonului genovez”, experiența sa în Peninsulă va ajunge la final.

Totodată, Gigi Becali a spus clar că își dorește ca Dan Șucu să se preocupe mult mai în detaliu de Genoa decât de Rapid, pentru a-și putea asigura supremația în SuperLiga. Doleanța lui Becali? Să-i vadă pe giuleșteni în play-out.

„Dacă va cheltui mai mult de 20 de milioane de euro pe an, nu poate să ţină Genoa. E problema lui, nu stau eu să-i fac lui socoteala. Un singur lucru mă interesesază. El să stea la Genova, eu să-l bat la Rapid până-i sar fulgii. Nu-l vreau în play-off, lasă. Mai bine să stea în play-out”, a declarat Gigi Becali, pentru prosport.ro.

VEZI ȘI: Gigi Becali a pus paie pe foc în Italia. Ce scriu jurnaliștii italieni despre transferul lui Darius Olaru la Genoa, după declarațiile patronului FCSB

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare