Gigi Becali demontează în stilul caracteristic teoria blatului de la Slovacia – România: „Chiar au fost fraieri că au jucat pe bune!”

Gigi Becali este de părere că nu se pune problema ca meciul Slovacia – România din Grupa E de la EURO 2024, disputat la Frankfurt și terminat la egalitate, scor 1-1, să fi reprezentat un aranjament făcut anterior de către cele două naționale.

După cum se știe deja foarte bine, în urma acestui rezultat ambele echipe s-au calificat în optimile de finală de la turneul final din Germania, România de pe primul loc, iar Slovacia de pe poziția a treia.

Gigi Becali, reacție în stilul caracteristic după acuzațiile de blat de la Slovacia – România 1-1: „Au fost chiar fraieri că au jucat pe bune!”

În ultimele zile, s-a vorbit foarte mult în spațiul public, internațional chiar, despre un posibil blat între cele două naționale în sensul deznodământului prezentat anterior, care de altfel chiar s-a și materializat până la urmă, iar la o zi după disputarea partidei chiar o persoană cunoscută din România și-a manifestat convingerea în acest sens.

Întrebat în legătură cu această chestiune, Gigi Becali a apreciat că acest meci s-a jucat cât s-a putut de corect și, în plus, a opinat chiar că naționala României și-a asumat un risc inutil prin această abordare a jocului de la Frankfurt.

„Chiar au fost fraieri. Au fost fraieri că au jucat pe bune. Păi, din minutul 75-80 trebuiau să joace fundașii centrași cu portarul. La mijlocași, iar înapoi… Nu să dea minge lungă, să joace portarul minge lungă, ca să ce?

Ca să se întâmple să primească unul un gol. Și ăia, și ăia. S-a jucat fotbal, puteam noi să primim gol în minutul 80 și ceva, când a apărat Niță cu piciorul (n.r. a fost mai devreme acea fază). Nu știu când e, când nu e. Și în minutul 85 se ajungea în careu. S-a ajuns la corner.

Nu mai ai voie să mai ai corner când e înțelegere. Când e înțelegere, când e mingea la mine o pasez, o dau la portar, mijlocașul o dă înapoi și tot așa, asta înseamnă înțelegere”, a spus patronul de la FCSB, potrivit prosport.ro.

Selecționerul Edi Iordănescu, deranjat teribil de aceste speculații

Aceste discuții din spațiul public au făcut ca până și Edi Iordănescu, recunoscut drept un antrenor foarte calm, să răbufnească la conferința de presă susținută după partida cu Slovacia.

„În primul rând, există unii oameni care ar trebui să se scuze în fața noastră pentru opiniile exprimate pe seama acestui meci. Cred că a fost clar că ambele echipe au dat totul pentru 80 de minute, apoi, bineînțeles, fiecare și-a văzut propriul interes. Dar au dat ce au avut mai bun!

Să vorbești înaintea meciului, să arunci cu noroi în echipe, în jucători, în munca noastră și în demnitatea noastră este rușinos! Trebuia să fi așteptat să vadă și apoi să ne judece. A fost rușinos, deloc plăcut.

Au aruncat cu mizerii în noi, dar nu doar în noi, ci și în suporterii noștri, în toată lumea! Am arătat că avem caracter, România a luptat cu caracter și dacă am fi pierdut și am fi mers acasă, am fi făcut-o cu demnitatea intactă!”, a răspuns selecționerul României în limba engleză atunci când a fost întrebat de un jurnalist străin despre acest subiect.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare