Vestea morții lui Dinu Gheorghe (68 de ani) a venit ca un fulger în fotbalul românesc.
Gigi Becali, prima reacție după moartea lui Dinu Gheorghe
Dinu Gheorghe și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale la Rapid, însă Gigi Becali a vrut să-l aducă la FCSB în urmă cu aproximativ 15 ani. Se întâmpla după ce MM Stoica pleca de la formația roș-albastră, iar afaceristul din Pipera avea nevoie de un catalizator între el și echipă.
În cele din urmă, Dinu Gheorghe nu a mai ajuns la FCSB, echipa care se lupta an de an cu Rapid în campionatul României.
„Îmi pare rău. Am auzit și eu că a murit Dinu Gheorghe. A fost un conducător de calibru. El era pe timpuri mâna dreaptă a lui Copos. Am vrut și eu sa îl aduc manager general la noi, mi se pare că prin 2010-2011. Nu mai știu exact. Plecase Meme. Dumnezeu să îl odihnească”, a spus Gigi Becali, potrivit ProSport.
Dinu Gheorghe a ajuns prima dată la Rapid în anul 1997 și a stat până spre finalul lui 2006, timp în care a ocupat funcția de director general al clubului. Ulterior, acesta a mai ocupat funcția de președinte în perioadele 2010 – 2011, 2015 și 2016, adunând nu mai puțin de 4 mandate la formația din Giulești.
Dinu Gheorghe a murit în somn
Dinu Gheorghe s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultimii ani, chiar dacă multe dintre acestea nu au ajuns în spațiul public. Cea mai recentă suferință a fostului președinte de la Rapid și Astra a avut loc în luna decembrie, atunci când a fost operat la plămâni.
De atunci, Dinu Gheorghe nu s-a simțit deloc bine, iar noaptea trecută s-a stins din viață. Fostul oficial din fotbalul românesc a suferit un stop cardio-respirator în timpul somnului și a fost găsit abia dimineața de femeia care se ocupa de curățenie.
Cu câteva ore înainte să moară, Dinu Gheorghe a vorbit la telefon cu Mircea Lucescu și Gigi Nețoiu, însă nimic nu ar fi prevestit tragedia care a avut loc.
În anul 2011, Dinu Gheorghe și-a pierdut soția. Aceasta a murit la o clinică din București, după ce fusese operată de cancer la sân cu ani în urmă. Cei doi aveau doi copii împreună, un băiat și o fată.