Gigi Becali a fost întrebat despre situația lui Darius Olaru, după ce s-a vorbit în spațiul public despre faptul că acesta ar trebui să fie amendat de către club pentru reacțiile nervoase din timpul meciurilor, momente care îi atrag mijlocașului cartonașe galbene și implicit suspendări atunci când avertismentele se acumulează.
Gigi Becali a decis să nu îl amendeze pe Darius Olaru: „E omul care ți-a câștigat meciuri, datorită lui suntem acolo”
Patronul de la FCSB a transmis că a decis să nu acționeze în acest mod, pentru că nu are cum să nu țină cont de faptul că internaționalul român este de ceva timp cel mai importat jucător de la campioana României.
Pe de altă parte însă, fotbalistul în vârstă de 26 de ani tot a fost mustrat de finanțator pentru faptul că se complică foarte mult în timpul jocurilor, motiv pentru care și ar ajunge să aibă reacțiile necontrolate respective.
„Vrea să le facă pe toate. Dacă el e faultat, nu-i convine că nu a făcut ce voia el să facă. Înțelegi? Cam asta este. El are câteodată situație să paseze, situații bune de joc, el nu, el găsește soluția cea mai complicată, pasează în centru la adversar, pierde mingea. Nu-i, mă, nevoie să dai la adversar. Lui Olaru nu-i dau amendă. N-ai cum să-i dai lui Olaru. E omul care ți-a câștigat meciuri, datorită lui suntem acolo”, a spus Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.
Căpitanul celor de la FCSB a încasat foarte ușor un cartonaș galben și în meciul cu Rapid
Discuțiile despre o posibilă sancționare a lui Darius Olaru au revenit în spațiul public după ce căpitanul celor de la FCSB a fost avertizat cu cartonaș galben în timpul meciului cu Rapid de duminică seară pentru că și-a lovit cu piciorul un adversar care îl faultase pe el anterior.
„(n.r. Ce a mai lipsit?) O partidă bună, am controlat jocul. Din păcate doar golul a lipsit. Meritam victoria, mai ales în prima repriză, ne-am creat ocazii. Trebuia să marcăm, dar ăsta este fotbalul. Mergem mai departe, urmează un meci important.
(n.r. Despre abordarea celor de la Rapid) Nu mă așteptam să fie chiar așa defensivă. Știam că punctul lor forte este contra-atacul. Credeam că o să recupereze și o să plece, dar nu mă așteptam să fie așa defensivă.
Sunt meciuri multe, meciuri grele. Depunem efort la fiecare meci, e normal să se simtă oboseala. Am gestionat bine ultimele meciuri, am reușit o serie bună de victorii. Acest meci cu Rangers ne-a pus stop, pare că tot ce am făcut bun s-a dus în acel meci și ne-a cam ținut așa puțin pe loc. Știam că trebuie să câștigăm, ca să ne revenim, dar sper să ne revenim pe viitor.
(n.r. Puteți duce acest ritm?) Trebuie să putem. Avem un lot bun, trebuie să fim toți concentrați. Trebuie să fim bine pregătiți. Așteptăm derby-urile, sunt meciuri tari, pe care vrem să le jucăm.
(n.r. Cum veți gestiona perioada cu aceste meciuri? Cupă, campionat, Europa?) Avem un lot bun. trebuie să știm să facem față pe toate planurile. Sunt meciuri multe, dar asta vrem și noi. Meciuri multe și rezultate bune.
(n.r. Bateți pe Dinamo în Cupă?) Normal, e primul meci, e cel mai important. Nu cred că ar trebui să ne gândim la ce facem în 2-3 etape. Eu vreau să câștig fiecare meci, și la antrenamente!”, a declarat Darius Olaru la finalul acelei partide.