Gigi Becali a găsit eroul din meciul România – Lituania! „El a câştigat meciul”

România a învins Lituania cu scorul de 3-1, iar după mare victorie a Tricolorilor, Gigi Becali (66 de ani) a venit și cu un verdict, în legătură cu numirea „eroului” din meci.

Gigi Becali, „Noi îi datorăm victoria lui Ianis”

Gigi Becali a privit duelul dintre România și Lituania, iar la sfârșitul meciului, patronul FCSB a venit cu un verdict clar. Milionarul din Pipera crede că Ianis Hagi (25 de ani) a fost decisiv în victoria obținută de România cu Lituania, 3-1.

În opinia lui Gigi, penalty-ul obținut de fiul „Regelui” și transformat de Răzvan Marin a fost momentu în care soarta Tricolorilor s-a schimbat la 180 de grade. Fără acel penalty, patronul FCSB este de părere că România nu putea obține cele 3 puncte.

Noi îi datorăm victoria şi lui Ianis, el a câştigat meciul. Dacă nu scotea el 11 metri, mai câştigam noi? Scoateţi în evidență, Ianis, el a făcut, victoria e a lui! Nici a lui Mihăilă, nici a lui Man, nici Mitriţă, e a lui. Nu că-l iubesc eu pe el, dar e adevărul.

Nu ai ce să zici, a câştigat meciul. Să fii tată, ai băiatul în teren, revenit din accidentare. De la 25 trebuie să fie mare.

Ce ştiu, calitate are, inteligenţă are, are ambele picioare. Vârsta de 25 de ani, e vârful unui fotbalist. 25-28 de ani. El acum e în vârf, acolo trebuie să ajungă.” a declarat Gigi Becali, citat de Fanatik.

Tactica lui Mircea Lucescu pentru Ianis Hagi și Alex Mitriță

ația convocaților la lotul național a fost contestată de mulți oameni. Fanii români au comentat când au aflat că Ianis Hagi a fost luat la echipa națională, chiar dacă nu a mai beneficiat de minute într-un meci oficial.

În cazul Alex Mitriță, situația a fost diferită. De-alungul timpului, fotbalistul de la Universitatea Craiova a dat dovadă că își merită locul alături de Tricolori, iar convocarea sa a fost luată drept bucurie pentru toată lumea.

În partida cu Lituania, Ianis Hagi a scos penalty-ul transformat de Răzvan Marin pentru 2-1, iar Alex Mitriță a ”închis” tabela. După joc, Mircea Lucescu a evidențiat contribuțiilor celor doi.

La meciul cu Kosovo au intrat mai relaxați, superficiali și nu ne-au ajutat prea mult. I-am criticat serios, în același timp încurajându-i.

Acum au intrat și au contribuit decisiv la câștigarea meciului. Prin dorința lor de a face lucrul acesta, prin realizările individuale.

Meritul este al întregii echipe, dar când ai rezerve, ele sunt cele care pun presiune asupra titularilor și intervin când e nevoie.”  a declarat Mircea Lucescu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare