Gigi Becali a fost desființat în presa din Franța, cu doar câteva zile înainte de primul meci dintre Lyon și FCSB, din optimile UEFA Europa League.
Gigi Becali a fost desființat în Franța! Cum l-au descris jurnaliștii din Hexagon înainte de FCSB – Lyon
Gigi Becali a atras din nou atenția presei internaționale, de această dată chiar înaintea meciului dintre FCSB și Lyon. Omul de afaceri a fost subiectul unui amplu material realizat de publicația franceză Journal du Dimanche, în care s-au readus în discuție atât trecutul său tumultuos, cât și influența pe care o are în fotbalul românesc.
Jurnaliștii francezi i-au dedicat o pagină întreagă lui Becali, analizând ascensiunea sa spre celebritate și impactul pe care l-a avut de-a lungul anilor. De asemenea, publicația l-a descris drept „un personaj controversat și greu de încadrat”, punctând episoade din viața acestuia care au stârnit controverse.
În material sunt evidențiate și gesturile filantropice ale patronului FCSB, dar și implicarea sa în celebrul „Dosar Valiza”, unul dintre cele mai discutate cazuri din fotbalul românesc. Francezii au menționat și eterna dispută dintre Steaua și FCSB, subliniind cum acest conflict a influențat fotbalul din România.
Nu în ultimul rând, articolul face referire la donațiile masive pe care Becali le-a făcut în sprijinul persoanelor nevoiașe din Africa, dar și la devotamentul său religios, evidențiat prin prezența constantă la slujbele bisericești.
Cuvintele care l-au transformat în preferatul lui Becali! Ce spunea Elias Charalambous cu 15 minute înainte de Rapid – FCSB
Elias Charalambous a devenit campion cu FCSB în sezonul precedent, iar mentalitatea sa l-a cucerit definitiv pe Gigi Becali.
Chiar înainte de meciul de pe Arena Națională dintre Rapid și FCSB, antrenorul campionilor en-titre a fost întrebat dacă se mulțumește cu un rezultat de egalitate, dat fiind faptul că rivalii rapidiști sunt echipa gazdă.
Zâmbind, antrenorul cipriot a răspuns foarte calm că FCSB niciodată nu poate să se mulțumesacă cu un rezultat de egalitate, indiferent de adversar.
„(n.r. Se poate mulțumi FCSB cu un rezultat de egalitate în această seară, împotriva celor de la Rapid?) Niciodată! Am spus-o și o repet, FCSB nu joacă absolut niciun meci pentru a obține un egal.
Noi mereu ne dorim victoria, să fie foarte clar. Asta vrem și în acest meci cu Rapid”, a spus Elias Charalambous, cu 15 minute înainte de marele derby dintre Rapid și FCSB.