Gică Popescu a pus tunurile pe un titular din naționala României: „Să înțeleagă că e fundaș! La club face la fel”

România a început prost campania de calificare pentru Mondialul din 2026 și a cedat contra Bosniei, scor 0-1.

Andrei Rațiu, pus la zid de Gică Popescu

Poate cel mai în formă fotbalist român al momentului, Andrei Rațiu a avut o evoluție modestă împotriva Bosniei. Jucătorul celor de la Rayo Vallecano a fost criticat de Gică Popescu pentru aportul său mult prea ofensiv, în condițiile în care își lasă zona descoperită în momentul în care adversarii sunt în atac.

”Dezamăgiţi suntem cu toţii. Sunt surprins de maniera în care am început acest joc. Au fost mult mai curajoşi, au pus presiune. Nou nu am reuşit să contracarăm acest joc ofensiv al lor. Ne-au dominat în prima repriză.

Ce nu mi-a plăcut. Rațiu are un aplomb ofensiv care l-a făcut remarcat. Primul gol e al lui, uită să strângă în centru. L-am văzut de foarte multe ori în poziție de inter dreapta. Să înțeleagă că e fundaș.

A fost mai mult în atac în acest meci. La Rayo face la fel. Îl vezi extremă, inter, dar mai puțin fundaș dreapta. A făcut unul dintre cele mai slabe meciuri ale lui la națională”, a spus Gică Popescu, potrivit as.ro. 

Gică Popescu, sfat prețios pentru Andrei Rațiu

În ultimele zile, presa din Spania a alimentat zvonurile privind un transfer al lui Andrei Rațiu la Barcelona. Se vorbește despre suma de 25 de milioane de euro, iar Gică Popescu a vorbit în amănunt despre această posibilă mutare.

Gică Popescu a evoluat pentru Barcelona între anii 1995 – 1997 și a fost inclusiv căpitanul catalanilor.

„Pentru el, cred că ar fi cel mai frumos lucru care i s-ar putea întâmpla. Barcelona este una dintre cele mai frumoase echipe din lume. Rațiu are capacitatea de a face față unei presiuni care există la un astfel de club. Joacă bine la Rayo, la naționala României și are bagajul necesar să facă față. Nu știu, din punct de vedere psihic, cum este Rațiu, nu îl cunosc personal.

Din exterior, pare așa un tip rece, în sensul bun. Dacă va suporta presiunea, atunci are toate calitățile pentru a face performanță. Asta e mare problemă a fotbaliștilor români care s-au întors acasă din vest, nu au suportat presiunea. Una e să joci la Rayo și alta e la Barcelona. Ar fi ceva senzațional pentru fotbalul românesc. 25 de milioane de euro nu mai este o sumă atât de mare în ziua de azi.

La ce sume se vehiculează acum… Ar fi cel mai scump transfer alături de Radu Drăgușin, amândoi fundași. Așteptam să transferăm și un vârf de atac pe 100 de milioane de euro (n.r. râde). Când Barcelona cumpără fotbaliști, prețurile cresc, jucătorii sunt vânduți aproape dublu”, a spus Gică Popescu, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare